Planul președintelui american Joe Biden de a finanța prin majorarea impozitului pe profit un plan masiv care vizează investiții de 2.000 de miliarde de dolari în infrastructură a declanșat prima ciocnire dintre noua administrație și marile corporații americane, ceea ce pune presiune pe viitorul proiectului, potrivit FT.Marile corporații americane au aplaudat inițial planul masiv anunțat de guvern, care cuprinde investiții în zone variate, de la drumuri până la rețeaua electrică, cu fonduri special alocate pentru cercetare și dezvoltare și pentru îniințarea de noi facilități de producție.
Totuși, unele dintre cele mai mari grupuri din SUA au intrat în coliziune cu administrația Biden și amenință că se vor opune acestui pachet, din cauza inițiativei președintelui american de a finanța aceste eforturi printr-o majorare a impozitului pe profit – o mutare care ar diminua efectul produs de tăierile de taxe ale lui Trump din 2017.
Conform planului lui Biden, impozitul pe profit ar urma să crească de la 21% la 28%, rămânând încă departe de nivelul de 35% la care s-a ajuns în timpul administrației Obama.
Mai mult, planul lui Biden ar urma să majoreze impozitul minim perceput pentru câștigurile din străinătate și să elimine prevederile din codul fiscal care le permit companiilor să mute profitul în jurul lumii pentru a plăti taxe mai mici.
Miercuri, Biden a atacat în mod direct companiile din topul Fortune 500, adică cele mai mari companii americane, numind Amazon drept un jucător care nu plătește destule taxe la nivel federal.
Oficialii de la Casa Albă au încercat săptămâna aceasta să explice că veniturile statului din impozitul pe profit aplicat companiilor vor reprezenta în continuare un procent scăzut din PIB, mai ales în comparație cu media OECD.
Chiar dacă mediul de business a apreciat măsurile luate până acum de Biden, „luna de miere” s-a încheiat săptămâna aceasta.
Camera de Comerț a Statelor Unite a criticat planul lui Biden de a finanța investițiile în infrastructură prin majorarea impozitului pe profit. Totodată, Asociația Națională a Producătorilor a anunțat că o astfel de mutare ar „da timpul înapoi până la politicile arhaice care le-au oferit altor țări avantaje asupra Americii”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu