OTP Bank, capital majorat cu 250 mil. lei. Fondurile suplimentare vor susține activitatea de creditare a băncii

Știrea a fost publicată vineri, 2 aprilie 2021, 10:21 în categoria

OTP Bank, capital majorat cu 250 mil. lei. Fondurile suplimentare vor susţine activitatea de creditare a băncii OTP Bank România, subsidiara de pe piața ro­mâ­nească a celui mai mare grup bancar din Un­ga­ria, a anunțat că a încheiat procesul de ma­jo­ra­re a capitalului social cu 250 mil. lei, în con­cor­dan­ță cu strategia de dezvoltare or­ganică a băncii.

Anul trecut, OTP Bank România susține că a investit semnificativ în mai multe direcții, anun­­țând deschiderea de noi sucursale, creș­te­rea capacității sale digitale (creditul de nevoi per­­sonale 100% online și procesul de deschi­de­re a conturilor pentru clienți noi), reîn­noirea stra­tegiei de marketing și recrutarea a 200 de angajați noi. „Aceste acțiuni, cât și creșterea cu 13% a por­tofoliului de credite, implică nevoia de ca­pital suplimentar, furnizat recent de compania-mamă“, a transmis OTP Bank.

În cadrul ședinței adunării generale a ac­țio­­narilor din 19 martie 2021 a fost apro­bată majorarea de capital social al OTP Bank România, prin aport în numerar subscris și văr­sat de acționarul OTP Bank Nyrt. Ca ur­ma­re a acestei majorări au fost emise 1.041.667 de acțiuni noi, cu o valoare nominală de 240 lei fiecare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu