Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri europene, cu 15 milioane de utilizatori la nivel mondial, le va oferi angajaților ocazia de a lucra peste hotare două luni pe an, transmite Bloomberg.Stafful care „dorește să lucreze în afara țării din motive care au sau nu de a face cu locul de muncă vor putea face acest lucru timp de 60 de zile într-o perioadă de 12 luni”, a declarat firma.
Angajații vor putea beneficia de măsură odată ce vor fi ridicate restricțiile de circulație impuse de COVID-19 și vor fi nevoiți să respecte măsurile sanitare din țările în care intenționează să ajungă.
Decizia subliniază gradul ridicat de flexibilitate pe care încep să îl ofere companiile, având în vedere că pandemia a accelerat tranziția către telemuncă în aproape toate colțurile lumii. Până și băncile tradiționale încep să se adapteze: Standard Chartered a anunțat că va aplica un program hibrid de muncă, în timp ce alți creditori plănuiesc să micșoreze spațiile dedicate birourilor.
Peste 56% dintre angajații fintech-ului doresc să lucreze de acasă între două și patru zile pe săptămână, iar 36% preferă să lucreze în permanență în regim remote, conform unui sondaj realizat de Revolut. Doar 2% dintre respondenți au declarat că preferă să muncească în fiecare zi la birou.
În urmă cu o lună, Revolut a primit licență bancară în România, depozitele clienților intrând sub protecția Schemei Europene de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 de euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu