Romgaz are în calcul un mix de finanțare, inclusiv emisiune de obligațiuni, pentru achiziția participației Exxon în Marea Neagră. CFO: Apetitul pentru finanțare este neașteptat de mare. Discutăm cu trei consorții de bănci, unul singur cu prezența în România

Știrea a fost publicată marți, 13 aprilie 2021, 18:26 în categoria

Romgaz are în calcul un mix de finanţare, inclusiv emisiune de obligaţiuni, pentru achiziţia participaţiei Exxon în Marea Neagră. CFO: Apetitul pentru finanţare este neaşteptat de mare. Discutăm cu trei consorţii de bănci, unul singur cu prezenţa în România Pentru a achiziționa participația Exxon în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz are în calcul un mix de finanțare, precum credit sindicalizat, surse proprii și o eventuală emisiune de obligațiuni.

Însă totul este condiționat de aprobarea ofertei de către americanii de la Exxon, ofertă pe care Romgaz a trimis-o deja și despre care reprezentanții companiei nu au oferit mai multe detalii în conferința de presă de astăzi, invocând clauze de confidențialitate.

“Romgaz este pregătit să asigure prin intermediul unui consorțiu de bănci finanțarea necesară acestui proiect, atât din surse proprii și surse atrase, condiționate de acceptarea ofertei”, spune Aristotul Jude, CEO al Romgaz, într-o conferință de presă. Jude nu a comentat cu privire la valoarea ofertei.

Răzvan Popescu, CFO Romgaz, spune că partea de finanțare este condiționată atât de acceptarea ofertei, cât și de jurisdicție, de monedă, dar că în prezent compania ia în calcul un mix de finanțare, atât credit sindicalizat, surse proprii cât și o eventuală emisiune de bonduri. “Apetitul a fost neașteptat de mare”, spune Popescu cu privire la o eventul împrumut sindicalizat. “Din punct de vedere al finanțării trebuie să alegem cea mai bună formă. Am vorbit cu 3 consorții de bănci, una singură cu prezența în România, dar sunt informații confidențiale”.





Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu