
Detaliile legate de emisiune, inclusiv tipul de obligațiuni, dobânda, momentul emiterii, numărul și valoarea acestora, vor fi stabilite de către Consiliul de Administrație al băncii.
Libra Internet Bank este o instituție de talie mică din piața locală specializată pe nișa profesiilor liberale și are deja listate obligațiuni în valoare de 4,2 milioane de euro la Bursa românească.
Banca a încheiat 2020 cu un profit net de 38 mil. lei, în scădere cu 67% față de rezultatul net din 2019, în timp ce veniturile totale din exploatare au crescut cu 3,73% la 341 mil. lei.
La finalul anului trecut, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde lei, în creștere cu peste 12% față de cifra înregistrată în 2019 (6,53 miliarde lei), instituția continuând să urce în clasamentul băncilor din România după valoarea activelor, de pe locul al 15-lea, până pe poziția a 13-a, marcând astfel cea mai bună clasare după acest criteriu din istoria Libra.
0 comments :
Trimiteți un comentariu