Dominique Leroy, noul responsabil de afacerile europene ale Deutsche Telekom: Păstrăm operațiunile de telefonie mobilă din România, ne facem acum planul cum să atacăm piața

Știrea a fost publicată luni, 24 mai 2021, 13:12 în categoria

Dominique Leroy, noul responsabil de afacerile europene ale Deutsche Telekom: Păstrăm operaţiunile de telefonie mobilă din România, ne facem acum planul cum să atacăm piaţa ♦ Explicație fără ocolișuri pentru exitul de pe piața de servicii fixe: Competiția cu Digi era prea dură, dacă am fi rămas în România ar fi trebuit să investim mult în îmbunătățirea rețelei fixe ♦ Cu banii de la Orange pe fostul Romtelecom putem investi în alte țări

Gigantul german Deutsche Telekom nu are în acest moment planuri de a-și vinde și operațiunile de telefonie mobilă din România, ci de a rămâne pe piață și după finalizarea vânzării operațiunilor fixe către Orange.

„În România ieșim de pe piața serviciilor fixe, le vindem către Orange, dar vom păstra operațiunile mobile”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu analiști Dominique Leroy, noua șefă a operațiunilor pentru Europa din cadrul Deutsche Telekom, care răspunde și de România. Ea a adăugat că DT a demonstrat și pe alte piețe că este capabil să susțină o asemenea operațiune, adăugând că strategia companiei va fi să îi atace pe ceilalți jucători – Orange, Vodafone și Digi, pentru a lua cotă de piață. „Cred că am demonstrat în Olanda că suntem capabili să creștem și să administrăm o entitate care să fie în poziția de atacator pe piața de telefonie mobilă. După ce va avea loc închiderea tranzacției, vom vedea cum ne vom poziționa ca un atacator pe piața mobilă din România, este un plan la care lucrăm acum”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu