Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Scăderi la Bursă. Antonio Oroian, Goldring: Sunt marcări de profituri

Știrea a fost publicată vineri, 14 mai 2021, 13:37 în categoria

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Scăderi la Bursă. Antonio Oroian, Goldring: Sunt marcări de profituri Scăderile bursiere de pe Wall Street și de pe piețele de capital din Europa, deter­mi­nate de vânzări agresive ale investi­torilor pe fondul marcărilor de profituri, dar și de îngri­jo­rările cu privire la presiunile inflațio­niste, au ajuns și la Bursa de Valori București.

Astfel, ieri după-amiază indicele prin­cipal BET se diminua cu 1,6% după ce cu doar o ședință în urmă, respectiv pe 12 mai 2021, încheiase la un nivel record de 11.763 de puncte. Toți indicii bursieri erau ieri pe minus, potrivit BVB. Cum unele companii au început deja să aibă corecțiile ex-divi­dend, precum Petrom, BRD, unii investitori fac mișcări în porto­foliu și marchează din profituri. „Mă aștept ca lichiditatea să nu aibă creștere în perioada următoare. În contextul în care avem scăderi și pe piețele externe, văd un moment mai bun pentru o marcare parțială a profiturilor“, spune Antonio Oroian la emisiunea ZF Deschi­derea de Astăzi, difuzată ieri la ora 9:30.

„Observăm și că indicele BET se situează la un nivel maxim și se poate vorbi de o marcare a profiturilor până se stabilizează și situația pe piețele externe.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu