În Danemarca, băncile sunt pregătite să taxeze depozitele începând cu pragul de 13.000 de euro. Noul prag ar urma să intre în vigoare pe 1 iulie 2021, iar taxele aplicate ar putea varia între 0,6% pentru clienții persoane fizice și 1% pentru anumite companii

Știrea a fost publicată luni, 3 mai 2021, 23:52 în categoria

În Danemarca, băncile sunt pregătite să taxeze depozitele începând cu pragul de 13.000 de euro. Noul prag ar urma să intre în vigoare pe 1 iulie 2021, iar taxele aplicate ar putea varia între 0,6% pentru clienţii persoane fizice şi 1% pentru anumite companii Cea mai mare bancă din Da­nemarca, Danske Bank, inten­ționează să transfere dobânzile negative către clienții ale căror conturi bancare depășesc 13.000 de euro. Practica este denunțată de guvernul danez, potrivit Les Echos.

Taxarea depozitelor bancare nu mai este un subiect tabu, cel puțin în această țară. Danske Bank a anunțat recent că vrea să aplice politica dobânzilor negative tuturor clienților care dețin cel puțin 100.000 de coroane în cont, echivalentul a aproape 13.500 de euro.

Până în prezent, pragul de taxare a depozitelor se ridica la 250.000 de coroane. Acesta fusese revizuit în jos în ianuarie anul trecut. Noul prag ar urma să intre în vigoare pe 1 iulie 2021, iar taxele aplicate ar putea varia între 0,6% pentru clienții persoane fizice și 1% pentru anumite companii. Danske Bank a fost prima bancă din Europa, în 2012, care a aplicat dobânzi negative, scrie capital.fr. De atunci, și alte bănci au urmat acest drum. În contextul pandemiei și restricțiilor impuse de guverne, volumul depozitelor a crescut considerabil în Europa, ceea ce reprezintă un cost semnificativ pentru bănci.

„Acest lucru nu este sustenabil pe termen lung“, a explicat Danske Bank în cadrul unui comunicat.

Anunțul băncii daneze a stârnit nemulțumire la nivelul guvernului din Copenhaga.

„A fost trecută o linie roșie în ceea ce privește dobânzile negative. Trebuie ca acest lucru să înceteze imediat“, s-a indignat ministrul comerțului Simon Kollerup.

Danske Bank nu este nici pe departe o excepție în privința taxării depozitelor. Hamburger Sparkasse, din Germania, a dus pragul pentru taxarea depozitelor bancare la 50.000 de euro. Începând cu august, Commerzbank ar urma să ia o măsură similară.

Băncile private cum ar fi Credit Suisse și UBS s-au numărat printre primele care au aplicat dobânzi negative. În Franța, numai câteva bănci private au făcut acest pas.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu