Un pilon al raliului amețitor înregistrat de materiile prime în acest an, cererea chineză, ar putea slăbi, scrie Bloomberg.Beijingul și-a accelerat redresarea economiei de pe urma pandemiei în mare măsură printr-o creștere a creditării și un boom al construcțiilor susținut de stat care a înghițit materii prime de pe întreaga planetă.
Deja cel mai mare consumator al lumii, China a cheltuit 150 mld. dolari doar pe țiței, minereu de fier și cupru în primele patru luni ale acestui an, cu 36 miliarde de dolari mai mult decât anul trecut.
În condițiile creșterii prețurilor materiilor prime la maxime record, oficialii guvernului chinez încearcă să tempereze acest boom și să reducă o parte din exuberanța speculativă aflată în spatele acestuia. În același timp, finanțarea pentru proiecte de infrastructură dă semne de încetinire.
Datele economice pe aprilie sugerează că atât expansiunea economică a Chinei, cât și creditarea au atins probabil un vârf, amenințând raliul materiilor prime. Cel mai evident impact ar urma să fie resimțit la nivelul metalelor vitale pentru cheltuielile pe imobiliare și infrastructură.
Impactul restrângerii creditării ar putea fi însă unul amplu, amenințând raliul prețurilor petrolului și chiar și piețele de cereale din China.
Companiile chineze și-ar putea restrânge în cele din urmă importurile din cauza condițiilor mai stricte de creditare, ceea ce înseamnă că direcția pieței globale de materii prime va depinde de cât de mult va mai putea împinge în sus prețurile redresarea economiilor americană și europeană.
În cadrul luptei împotriva creșterii prețurilor materiilor prime, China a convocat executivi de top în cadrul unei reuniuni în care a amenințat cu impunerea unor sancțiuni severe pentru abuzuri de la speculații excesive la răspândirea de știri false.
Acțiunile Chinei au avut drept rezultat o scădere a prețurilor metalelor. Înăsprirea politicii Beijing-ului nu anunță însă un dezastru pentru cei care pariază pe o creștere în continuare a prețurilor materiilor prime. Mai întâi, autoritățile nu vor accelera probabil restrângerea creditării de la acest punct, potrivit ultimelor comentarii oficiale.
Și, în orice caz, piețele de materii prime nu mai depind aproape în întregime de cererea chineză.
Perturbările suferite de piață din cauza pandemiei reprezintă de asemenea un factor nou care poate susține prețurile.
Alte priorități chineze, cum ar fi reducerea producției de oțel pentru respectarea angajamentelor legate de climat, sau creșterea ofertei de produse energetice, reprezintă alți factori care îngreunează estimarea cererii la import și prețurilor pentru anumite materii prime, potrivit analiștilor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu