Răzvan Nicolescu a intrat în boardul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare: Fondurile administrate sunt de 3,5 mld. euro

Știrea a fost publicată miercuri, 5 mai 2021, 02:07 în categoria

Răzvan Nicolescu a intrat în boardul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare: Fondurile administrate sunt de 3,5 mld. euro „Vreau ca România să devină mai activă în această direcție“.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei și partener al Deloitte, a preluat un mandat de patru ani în boardul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare (EIT), instituție creată la nivel european în 2008 care susține mediul de business și cel academic în dezvoltarea de soluții inovatoare în opt direcții strategice. Printre acestea se numără mobilitate urbană, sănătate, energie verde și soluții de mediu. EIT este inclus în Horizon 2020, programul de cercetare și inovare european care până în 2027 are un buget de 95,5 mld. euro, potrivit datelor Comisiei Europene.

„Pentru următorul exercițiu financiar, EIT are un buget de 3,5 mld. euro, bani nerambursabili, care vin să susțină proiectele inovatoare la nivel european, concentrate pe cele opt direcții. Eu voi avea un mandat de patru ani în boardul EIT, cel mai important obiectiv al meu fiind creșterea participării României și a regiunii la aceste finanțări, prin numărul de proiecte”, spune Nicolescu. El a mai precizat că banii nu sunt incluși în fondurile naționale distribuite de la nivel european.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu