♦ În 2020 s-au semnat în România 148 de tranzacții cu o valoare totală de peste 5 mld. dolari ♦ Ca volum, respectiv ca număr de deal-uri, se remarcă o scădere de 14% a pieței de fuziuni și achiziții în primul an de pandemie, însă în valoare există o creștere de aproape 90% pe fondul parafării unor deal-uri cu valori foarte mari.Pe piața din România s-au semnat anul trecut 148 de tranzacții, dintre care aproape jumătate (73) au fost realizate de investitori locali, fapt ce reprezintă o surpriză și o dovadă a maturizării pieței și a companiilor autohtone. Tranzacțiile inbound – investitori străini care vin să cumpere local – s-au situat pe locul doi cu 69 de deal-uri. Totodată, au existat și șase tranzacții outbound, adică firmele locale au ieșit la cumpărături peste hotare, arată o analiză a companiei de audit și consultanță EY.
„Vedem că jumătate dintre tranzacții sunt locale, ceea ce reprezintă o schimbare de tendință. Nu este clar dacă va continua trendul și în 2021. Poate cel mai îmbucurător fapt este că avem firme din România care continuă să iasă în afară. Au fost destul de timide până acum”, spune Florin Vasilică, strategy and transactions leader EY România, EY CESA capital & debt advisory leader.
0 comments :
Trimiteți un comentariu