Business Magazin. Cum a rezistat Top Line, o afacere de produse de înfrumusețare, în pandemie atunci când saloanele au fost închise.

Știrea a fost publicată sâmbătă, 19 iunie 2021, 20:52 în categoria

Business Magazin. Cum a rezistat Top Line, o afacere de produse de înfrumuseţare, în pandemie atunci când saloanele au fost închise. Deși mulți au schimbat, odată cu apariția pandemiei, ținuta office cu pijamaua sau hainele de casă, serviciile de frumusețe au rămas o nevoie constantă, pe care românii și-au satisfăcut-o, cât timp saloanele au fost închise și nu numai, în online. Cum s-a reflectat această tendință în evoluția businessurilor din domeniu?

În ciuda lockdownului și a problemelor excepționale din 2020, Top Line a închis anul 2020 pe creștere, atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât și din punct de vedere al profitului. Vizăm o creștere double digit, atât în vânzări, cât și în profit, pentru finalul acestui an”, spune Diana Baicu, cofondatoarea Top Line. Compania importă și distribuie pe plan local produse profesionale, echipamente de înfrumusețare, dar și aparatură și mobilier pentru saloanele de profil și a închis anul 2019 cu afaceri de aproape 8 milioane de euro. În Bulgaria, cealaltă piață pe care businessul activează, Diana Baicu spune că vânzările au crescut cu aproximativ 30% pe parcursul anului trecut, deoarece pe piața bulgărească saloanele de înfrumusețare nu au fost închise în 2020.

Potrivit ei, creșterea cifrei de afaceri atât la nivelul pieței locale, cât și pe piața din Bulgaria, a fost susținută în principal de vânzările online, dar și de schimbările în tendințele de consum ale clienților. În momentul în care saloanele și mallurile au fost închise, vânzările online au fost cele care au susținut activitatea și care au contribut la creșterea afacerilor. „E-commerce-ul, atât al nostru, cât și al partenerilor noștri a reprezentat sursa de venituri principală, alături de produsele care puteau fi vândute și în farmacii. Contactul constant pe care îl avem cu consumatorul este principalul avantaj pe care îl aduce mediul online. Feedbackul primit ne ajută să înțelegem mai ușor problemele, nevoile și să găsim rezolvările mai ușor.”

În 2020, numărul de comenzi înregistrate în mediul online a crescut de trei ori față de anul precedent. „Aveam un e-commerce bun, o distribuție în parteneri de retail și e-tail, astfel că după momentul de derută din primele două săptămâni ale pandemiei, fiind flexibili și având toate canalele de vânzare deschise, am reușit să ne balansăm businessul și să ne continuăm creșterea față de anul precedent.” În continuare, Top Line are în plan comunicarea mai intensă cu consumatorii în mediul online, împreună cu specialiști și influenceri din industria de beauty, prin clipuri video scurte – cunoscute în industrie sub denumirea de how to-uri.

În mediul offline, în România compania deține un magazin propriu de prezentare în București și distribuie produse și echipamente de înfrumusețare și în magazine partenere. „Magazinul este destinat în primul rând profesioniștilor din domeniul înfrumusețării dar și consumatorului final care poate să încerce produse profesionale, să învețe diferite trucuri folosite de profesioniști sau să descopere colecții. Anul acesta vom transforma magazinul într-un concept store în care iubitorii de frumusețe vor putea descoperi cele mai inovatoare produse și concepte din portofoliul nostru.” Pentru anul în curs, Baicu spune că ținta este o creștere de două cifre.

În ceea ce privește tendințele clienților, și acestea au înregistrat unele fluctuații ca urmare a apariției crizei sanitare. „Într-o primă fază, oamenii s-au speriat și au încercat să rărească serviciile de înfrumusețare cumpărând preponderent produse de retail pe care le puteau folosi acasă, dar ulterior au revenit către produsele profesionale. Dar am ajutat mulți consumatori să și combată efectele negative ale serviciilor de înfrumusețare făcute greșit acasă, precum păr deteriorat, culoare neuniformă, ten deshidratat și sensibilizat, unghii exfoliate și efectele lăsate de purtarea măștii de protecție și de folosirea în exces a dezinfectantului de mâini.” Astfel, cele mai vândute produse au fost cele de îngrijire a părului și tenului, dar și cele din categoria de healing (vindecare – n. red.) și haircare – beautycare. „A crescut mult categoria de healing, pe de o parte pentru că purtăm mască multe ore pe zi, dar și din cauza faptului că mulți oameni și-au sensibilizat tenul prin folosirea incorectă și excesivă a produselor de exfoliere și a retinoizilor, în special.” În industria de beauty, cele mai afectate categorii au fost cele de fragrance și cele de makeup, în timp ce produsele de îngrijire a părului și pielii au înregistrat creșteri, a adăugat Diana Baicu. „Aceste categorii vor continua să crească, atât ca share în cadrul categoriei de beauty, cât și ca valoare.”

Citiți continuarea pe

www.businessmagazin.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu