Consumul de gaze este într-o revenire puternică, plus 9%, susținut însă prin importuri masive. Gazul rusesc a trecut de 20% în primele cinci luni

Știrea a fost publicată marți, 29 iunie 2021, 23:22 în categoria

Consumul de gaze este într-o revenire puternică, plus 9%, susţinut însă prin importuri masive. Gazul rusesc a trecut de 20% în primele cinci luni ♦ Iarna friguroasă, primăvara neobișnuit de rece și redresarea economiei sunt factorii care au ridicat cererea de gaze cu 9% în primele cinci luni ale anului. Vestea mai puțin bună este că avansul a fost susținut prin creșterea cu 24% a imporurilor de gaz rusesc care a ajuns din nou la o pondere de peste 20% din consumul național.

„În primele cinci luni ale anului consumul de gaze al României s-a ridicat la 66,8 milioane MWh (circa 6,3 miliarde de metri cubi), cu 9% mai mult față de perioada similară a anului trecut. Importurile de gaze au fost de 14,48 milioane MWh, cu 24% mai mari față de primele cinci luni din 2021“, se arată în datele transmise de Trangaz, compania națională de transport al gazului natural.

Astfel, pornind de la datele furnizate de Transgaz, gazul a ajuns să acopere o cincime din necesarul intern, una dintre principalele explicații fiind scăderea producției interne a celor doi mari producători OMV Petrom și Romgaz.

Cea mai mare parte a cantităților importate, 9,3 milioane MWh, a venit din Bulgaria, prin intermediul recent lansatului gazoduct al Gazprom TurkStream.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu