Criza alimentară din Coreea de Nord: 100 de dolari costă un pachet de cafea

Știrea a fost publicată sâmbătă, 19 iunie 2021, 13:47 în categoria

Criza alimentară din Coreea de Nord: 100 de dolari costă un pachet de cafea Kim Jong Un are probleme interne mai mari decât lupta cu marele rival, SUA. Liderul nord-coreean trebuie să-și hrănească poporul, iar opțiunile pe care le deține sunt limitate. Cu granițele închise, aprovizionarea cu alimente este dificilă pentru regimul de la Phenian.

Conducătorul țării deschisese o întâlnire politică importantă în care a recunoscut situația sumbră cu care se confruntă acum Coreea de Nord. Aprovizionarea cu alimente a Coreei de Nord este dificilă și „devine tensionată”, a spus Kim, potrivit agenției de stat.

Sectorul agricol nu și-a revenit după daunele provocate de furtunile de anul trecut. De altfel, Kim a dat vina pe taifunuri pentru neîndeplinirea planului în agricultură.

Înlocuirea aprovizionării cu produse alimentare interne cu produse din import este, de asemenea, dificilă, deoarece granițele sunt închise din cauza restricțiilor Covid-19.

În capitala Phenian, prețurile unor bunuri de bază ar fi crescut la niveluri amețitoare. Experții spun că prețurile la orez și la combustibili sunt relativ stabile, dar prețurile la alte produse de bază, cum ar fi zahărul, uleiul de soia și făina, au crescut. Prețul cartofilor s-a triplat în piețe.

Nu sunt singurele scumpiri. Locuitorii au observant creșteri și la produse și articolele care nu sunt socotite de bază. Spre exemplu, un pachet mic de ceai negru se vinde cu aproximativ 70 de dolari, în timp ce un pachet de cafea a ajuns să valoreze și peste 100 de dolari.

Aflat la putere în Coreea de Nord din 2011, Kim nu a dezvăluit amploarea dificultăților cu care se confruntă, dar Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Organizației Națiunilor Unite (FAO) a estimat recent că țara este lipsită de aproximativ 860.000 de tone de alimente, echivalentul a puțin peste două luni de aprovizionare la nivel național.

Situația a fost suficient de gravă pentru ca, în aprilie, Kim să-i îndemne pe nord-coreeni să iasă la un marș, termenul folosit având legătură cu foametea devastatoare din Coreea de Nord din anii 1990, care a ucis sute de mii de oameni.

Specialiștii internaționali consideră că economia planificată de către stat, sistem care funcționează în Coreea de Nord, este pe cale să falimenteze, în condițiile în care regimul nu-și poate hrăni proprii cetățeni.



0 comments :

Trimiteți un comentariu