Huawei crește gama de dispozitive inteligente care funcționează cu sistemul de operare HarmonyOS

Știrea a fost publicată joi, 3 iunie 2021, 16:32 în categoria

Huawei creşte gama de dispozitive inteligente care funcţionează cu sistemul de operare HarmonyOS Gigantul Huawei a lansat noi dispozitive inteligente care funcționează cu sistemul de operare HarmonyOS, care folosește o tehnologie distribuită pentru decuplarea și implementarea flexibilă a software-ului și pentru combinarea dispozitivelor independente într-un dispozitiv unitar și holistic, ce folosește capabilitățile dispozitivelor componente în funcție de nevoile utilizatorului, potrivit unui comunicat transmis de companie.

„Trăim într-o lume în care toate lucrurile sunt conectate și inteligente. Niciunul dintre noi nu se poate separa de această lume. Lansarea HarmonyOS și a noii game de produse care folosesc acest sistem inovator este încă un exemplu al eforturilor noastre de a oferi utilizatorilor o abordare orientată către viitor”, a spus Richard Yu, director executiv și CEO în cadrul Huawei Consumer Business Group.

El a adăugat că, deși există numeroase dispozitive inteligente, experiența oferită de acestea nu este întotdeauna inteligentă, deoarece sistemele enclavizate pot avea nevoi complexe de conectivitate și moduri de operare disparate, ceea ce duce la o experiență de utilizare fragmentată.

„HarmonyOS este menit să rezolve această problemă. Ca sistem de operare de ultimă generație pentru dispozitive inteligente, HarmonyOS oferă un limbaj comun pentru conectarea și colaborarea dintre diferite tipuri de dispozitive, oferind utilizatorilor o experiență mai performantă, mai ușor de utilizat și mai sigură.”

Printre dispozitivele lansate de Huawei pentru a funcționa cu sistemul de operare HarmoyOS se regăsesc Huawei Watch 3 sau tableta Huawei MatePad Pro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu