ONU: Prețurile produselor alimentare cresc în cel mai rapid ritm din ultimul deceniu. Experții avertizează că nivelul ridicat al cererii și mersul încet al producției ar putea alimenta creșterea inflației

Știrea a fost publicată duminică, 6 iunie 2021, 19:32 în categoria

ONU: Preţurile produselor alimentare cresc în cel mai rapid ritm din ultimul deceniu. Experţii avertizează că nivelul ridicat al cererii şi mersul încet al producţiei ar putea alimenta creşterea inflaţiei Prețurile alimentelor la nivel global au înregistrat cel mai rapid ritm lunar de creștere din ultimul deceniu, anunță Organizația Națiunilor Unite, potrivit BBC.

De altfel, indicele ONU pentru costurile produselor alimentare a crescut pentru a douăsprezecea lună consecutivă, furnizorii fiind afectați de întreruperile proceselor de producție și transport din timpul pandemiei.

În plus, perspectivele oferite de creșterea inflației continuă să îi nedumerească pe analiști, care se gândesc cum va fi afectată recuperarea economiei mondiale de majorarea prețurilor alimentelor.

Indicele pentru prețul mâncării al Diviziei pentru Alimente și Agricultură din cadrul ONU (FAO) urmărește prețurile alimentelor la nivel mondial și este format din cereale, semințe oleaginoase, produse lactate, carne și zahăr.

În mai, prețul alimentelor a crescut cu 39,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, marcând cel mai mare salt din octombrie 2010,

conform indicelui FAO

.

Au crescut astfel toate cele cinci componente ale indicelui, în frunte cu uleiurile vegetale, cerealele și zahărul. Rezultatele au dus indicele la cel mai înalt nivel din septembrie 2011 încoace.

Majorarea costurilor reprezintă un rezultat direct al nivelului scăzut de producție și cererii din unele țări. Totodată, întreruperile suferite de piețe și lanțurile de aprovizionare, cauzate de restricțiile anti-Covid, au creat o serie de deficite locale și au generat prețuri mai mari pentru unele dintre cele mai consumate alimente din lume.

Experții au avertizat că nivelul ridicat al cererii și mersul încet al producției ar putea alimenta creșterea inflației pe măsură ce țările renunță la măsurile de lockdown.

Totuși, unele industrii s-ar putea bucura de o revenire puternică. FAO estimează pentru anul acesta o producție record de cereale care ar rezulta într-o scădere ulterioară a prețurilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu