Piața imobiliară în T1: Investițiile s-au redus cu 50%, iar dezvoltatorii sunt mai precauți în livrările de proiecte. Tranzacțiile ar putea totaliza în acest an 700 mil.euro

Știrea a fost publicată joi, 3 iunie 2021, 18:37 în categoria

Piaţa imobiliară în T1: Investiţiile s-au redus cu 50%, iar dezvoltatorii sunt mai precauţi în livrările de proiecte. Tranzacţiile ar putea totaliza în acest an 700 mil.euro Investițiile de pe piața imobiliară s-au diminuat în primul trimestru cu circa 50% față de perioada similară din 2020, la aproximativ 74 milioane euro, remarcându-se diferențe mari în evoluția diferitelor sectoare, în condițiile în care spațiile industriale și logistice continuă să atragă cel mai mare interes, în timp ce livrările noi au scăzut semnificativ pe aproape toate categoriile de active, arată o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară JLL.

Începutul lui 2021 a adus pe piața locală și un nou tip de investitor, odată cu intrarea în sectorul imobiliar a fondului de investiții de tip private equity Oresa Ventures, care a cumpărat Solo Logistic Park din Iași de la compania locală Tester Group. Oresa Ventures este activ în Europa Centrală și de Est, inclusiv România din 2005, unde deține participații în 25 de companii din domeniul FMCG, construcții și servicii financiare.

Potrivit analizei, deși există încă multă incertitudine în ceea ce privește sfârșitul pandemiei, un număr consistent de tranzacții sunt în diverse stadii și ar putea să fie închise în acest an, cu un volum estimate la peste 700 milioane de euro.

Sectorul de birouri continuă să fie cel mai lichid, reprezentând aproximativ 50% din volumul potențial din 2021.

În ceea ce privește yieldurile, acestea au rămas neschimbate în T1, respectiv 7% la birouri, 7,25% pentru centrele comerciale și 8% la spații industriale.

Pe zona de birouri, cererea totală din București a fost de 51.000 mp, puțin sub cea din T1 2020 (55.000 mp).  Cererea netă a reprezentat 19.600 mp, comparabil cu 19.200 mp înregistrată în primul trimestru din 2020. Relocările au avut cea mai mare pondere în totalul cererii, respectiv 34%, acestea fiind urmate de reînnoiri și renegocieri de proiecte, cu aproximativ 25%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu