Creșterile pe care le-au înregistrat acțiunile lanțului de cinematografe AMC Entertainment Holdings au poziționat compania în rândurile unora dintre cele mai valoroase firme la nivel mondial, scrie Bloomberg.Compania, aflată anul trecut mai aproape de faliment decât de următoarea etapă a dezvoltării, a raportat rezultate tot mai bune în ultimele luni. Acțiunile au crescut miercuri cu peste 95%, rezultând într-o capitalizare de piață care a depășit la un moment dat 31 de miliarde de dolari. Noua valoare depășește jumătate din societățile include în indicele bursier S&P; 500.
AMC valorează acum mai mult decât operatorul aerian Delta Air Lines și grupul alimentar Tyson Foods, în ciuda estimărilor conform cărora compania va obține o fracțiune din veniturile celor două firme.
În contextul în care criza provocată de Covid-19 a închis cinematografele în majoritatea țărilor la nivel global, valoarea de piață a AMC s-a situat anul trecut în dreptul sumei de 500 de milioane de dolari.
Însă la începutul lui 2021, compania a câștigat popularitate datorită investitorilor din retail prezenți pe grupul de Reddit WallStreetBets, care au plasat pariuri pe acțiunile vândute în lipsă (short selling) de marile fonduri de hedging din Statele Unite. Ulterior, AMC a încheiat o rundă de investiții de 230 de milioane de dolari prin intermediul creditorului Mudrick Capital Management.
În prezent, capacitatea short sellerilor de a îndura este pusă din nou la încercare pe măsură ce micii investitori continuă să alimenteze așa-numitele „meme stocks”. Cel puțin pe hârtie, pierderile suportate de short selleri ajung la
4,5 miliarde de dolari
.
„Majoritatea short sellerilor s-au bucurat să se confrunte cu noile serii de scăderi în speranța că investitorii din retail vor clipi primii, iar pierderile nu se vor materializa. Se pare că strategia nu pare să funcționeze”, spune Peter Hillerberg, cofondator al furnizorului de servicii de analiză Ortex.
0 comments :
Trimiteți un comentariu