Cei care vor să subscrie acțiuni în ceea ce ar putea fi cea mai mare listare la bursa de la București din ultimii ani, cea a Transport Trade Services (TTS) – transporator de mărfuri pe Dunăre controlat de acționari persoane fizice, mai pot face acest lucru până mâine, 4 iunie 2021 la ora 12:00. Mâine este ultima zi din oferta de vânzare de acțiuni a TTS, cea care a început pe 24 mai 2021.Potrivit datelor agregate de ZF, valoarea subscrierilor aferente tranșei investitorilor de retail se ridică la aproximativ 123 milioane de lei, arată calculele agregate de ZF din platformele brokerilor. Subscrierile investitorilor instituționali încă nu sunt publice.
“Banii utilizați pentru subscriere trebuie să fie în prealabil decontați. Orarul de subscriere: 09:00 - 18:00 în fiecare zi, cu excepția ultimei zile (pe 4 iunie, subscrierile se pot face până la ora 12:00). Subscrierile pe care le fac investitorii de retail în ofertă sunt irevocabile”, potrivit Tradeville.
Astfel, investitorii de retail aveau în aproape două săptămâni, aproximativ 4,4 milioane de acțiuni subscrise în tranșa pro-rată, cea în care sunt puse la vânzare 750.000 de acțiuni, cu un număr de 1.650 de ordine introduse. Această tranșă necesită o subscriere de minimum 240 de acțiuni, adică 5.040 de lei.
Cum tranșa cu alocare garantată, de 1,5 milioane de acțiuni, a fost subscrisă în primele secunde ale ofertei de vânzare de acțiuni, înseamnă că micii investitori au aproape de finalul ofertei plasamente de 123 mil. lei. Prețul de subscriere este de 21 de lei pe acțiune.
Cu un interval de preț de ofertă cuprins între 19 lei și 21 de lei pe acțiune și cu maximum 15 milioane de acțiuni vândute de acționari, cel mai mare transportator de mărfuri fluviale din România, compania Transport Trade Services, va derula o ofertă de vânzare la București de maximum 315 mil. lei.
Cum numărul de acțiuni puse la vânzare de acționari reprezintă 50% din numărul de acțiuni totale, TTS este evaluată în prospectul de listare la aproximativ 630 milioane de lei (129 mil. euro), potrivit calculelor realizate de ZF din prospectul de listare.
Vânzarea acestor acțiuni se face în două tranșe: cea a investitorilor de retail, de 2,25 milioane de acțiuni, și cea a investitorilor instituționali.
Pe baza intervalului de preț din oferta de listare, cuprins între 19 lei și 21 lei pe acțiune, aplicat celor mai recente rezultate financiare, aferente anului 2020, respectiv un profit net atribuibil acționarilor de 44 milioane de lei, Transport Trade Services are un multiplu PER curprins între 12,8 și 14,2, potrivit calculelor Prime Transaction.
Astfel, pe baza multiplului PER, cel mai des utilizat multiplu de evaluare a companiilor cotate, calculat ca raport între prețul de piață, în cazul TTS din cadrul ofertei de listare, și profitul pe acțiune, un investitor ar avea nevoie la nivel teoretic de 14 ani pentru a-și recupera investiția inițială. Desigur acest lucru va depinde de profitabilitatea companiei, politica de dividende și cotația la bursă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu