Egger România, companie activă în prelucrarea lemnului: Estimăm o creștere substanțială a cifrei de afaceri, deoarece pandemia a impulsionat dezvoltarea construcțiilor de locuințe și mai ales de case. Din punctul de vedere al investițiilor, Egger România a bugetat aproximativ 15 milioane de euro

Știrea a fost publicată luni, 12 iulie 2021, 22:37 în categoria

Egger România, companie activă în prelucrarea lemnului: Estimăm o creştere substanţială a cifrei de afaceri, deoarece pandemia a impulsionat dezvoltarea construcţiilor de locuinţe şi mai ales de case. Din punctul de vedere al investiţiilor, Egger România a bugetat aproximativ 15 milioane de euro Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază din lemn pentru mobilier și amenajări interioare, construcții și pardoseli Egger, și-a bugetat creștere pentru cifra de afaceri în 2021, în condițiile dezvoltării pieței imobiliare și, în consecință, a unui număr tot mai mare de comenzi.

„Pandemia a impulsionat dezvoltarea construcțiilor de locuințe și mai ales de case. Această tendință pe piața construcțiilor din România este în acord cu profilul activității noastre. Până în acest moment, situația comenzilor înregistrate este foarte bună. În acest context, estimăm o creștere substanțială a cifrei de afaceri, în comparație cu 2020, an care a fost influențat, așa cum știm cu toții, de începutul pandemiei COVID-19“, spun reprezentanții companiei.

Produsele realizate de Egger România sunt integrate în proiecte de uz privat (bucătării, dormitoare, amenajări interioare casnice), dar și în proiecte destinate publicului larg, precum amenajări și mobilier pentru restaurante și magazine, în construcția amenajărilor pentru târguri sau în sectorul comercial. Deși previziunile financiare pentru 2021 sunt optimiste, trendul ascendent al costurilor materiilor prime, care se va menține și în următoarele luni, reprezintă o provocare importantă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu