Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit de pe piața locală, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că George-Răzvan Călinescu, Director General Adjunct Financiar – CFO, a vândut în ședința din 9 iulie 2021 un pachet de 75.000 de acțiuni la un preț mediu de 2,7 lei pe unitate.Potrivit calculelor realizate de ZF, tranzacțiile totale s-au ridicat la 202.500 de lei.
Banca Transilvania a ajuns la 16 miliarde de lei capitalizare după ce acțiunile TLV s-au apreciat de la începutul anului cu 26,2%, pe fondul unor tranzacții de 992,3 milioane de lei, arată datele BVB.
Banca Transilvania a raportat în primul trimestru din 2021 un profit net de 656 milioane de lei la nivel de grup, în creștere semnificativă făță de rezultatul net de 303 mil. lei din aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile operaționale ale grupului s-au majorat de la 934 mil. lei la 1,16 miliarde de lei.
Pentru acest an, banca se așteaptă să obțină un profit net de aproximativ 1,28 miliarde de lei, cu 6,6% peste nivelul câștigului de anul trecut, în condițiile în care anticipează creșterea veniturilor și a creditării.
0 comments :
Trimiteți un comentariu