
Blue Origin a deschis vânzările de bilete în dimineața de dinaintea zborului efectuat de Bezos, miliardarul declarând în conferința de presă de după zbor că firma se apropie deja de „100 de milioane de dolari în ceea ce privește vânzările de bilete”, notează Business Insider.
Încă nu este clar dacă Blue Origin a vândut sau nu bilete înainte de deschiderea oficială de marți, 20 iulie.
„Cererea este foarte, foarte ridicată. Vom construi mai multe propulsoare pentru a zbura mai eficient, lucrând între timp la aspectele operaționale ale companiei”, a declarat cel mai bogat om din lume.
Bezos și Blue Origin nu au dezvăluit prețurile locurilor din interiorul navei, care a călătorit la aproximativ 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului.
Totuși, un loc la bordul New Shepard a fost vândut în cadrul unei licitații pentru 28 de milioane de dolari, însă câștigătorul a renunțat la oportunitate din cauza unor „conflicte privind planificarea evenimentului”. Locul său a fost ocupat de olandezul Oliver Daeman, care – la 18 ani – a devenit cea mai tânără persoană care a călătorit vreodată în afara Terrei.
Ce înseamnă zborul lui Richard Branson pentru viitorul turismului spațial
Un bilet către spațiul cosmic costă 250.000 în cadrul Virgin Galactic, preț care include și echipamentul necesar misiunii. Fondatorul companiei, Richard Branson, a călătorit în afara Pământului pe 11 iulie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu