Omniasig este asigurătorul Rafinăriei Petromidia din Năvodari. Până acum nu s-a putut stabili cauza producerii evenientului sau dimensiunea pagubelor

Știrea a fost publicată sâmbătă, 3 iulie 2021, 15:17 în categoria

Omniasig este asigurătorul Rafinăriei Petromidia din Năvodari. Până acum nu s-a putut stabili cauza producerii evenientului sau dimensiunea pagubelor Omniasig, cea mai mare companie locală din portofoliul grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), este firma la care Rafinăria Petromidia din Năvodari este asigurată, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Omniasig, la solicitarea ZF.

„Referitor la explozia urmată de incendiu, ce a avut loc astăzi la Rafinăria Petromidia din Năvodari, vă putem comunica faptul că Omniasig este asigurătorul local al clădirilor, instalațiilor și stocurilor din incintă, în baza unei polițe de asigurare de incendiu și alte riscuri. Polița beneficiază de reasigurare 100%. Deocamdată nu avem înca date complete cu privire la cauzele producerii evenimentului, dimensiunea pagubelor și a elementelor afectate”, au transmis reprezentanții companiei.

Compania a luat măsuri pentru ca, prin intermediul colegilor din Direcția Tehnică de Specialitate, respectiv daune non-auto, să poată fi strânse informații de la fața locului, prin colaborarea cu autoritățile abilitate să investigheze evenimentul și au fost demarate procedurile de instrumentare a dosarului de daună, împreună cu reprezentanții reasigurătorilor pentru această poliță.

Potrivit unor surse din piață, Omniasig a mai avut o daună asemănătoare și s-a plătit în baza unei polițe de frașiză. Valoarea totală a despăgubirii s-ar ridica până la 20 mil. dolari. În cazul angajaților există asigurări în baza cărora se vor primi despăgubiri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu