Un oficial de top al băncii centrale americane avertizează: Varianta Delta a coronavirusului reprezintă o amenințare pentru recuperarea economiei globale

Știrea a fost publicată vineri, 9 iulie 2021, 18:22 în categoria

Un oficial de top al băncii centrale americane avertizează: Varianta Delta a coronavirusului reprezintă o ameninţare pentru recuperarea economiei globale Un oficial de top al Federal Reserve (Fed – banca centrală a SUA) spune că răspândirea variantei Delta și ratele mici de vaccinare din unele părți ale planetei amenință ritmul de recuperare al economiei mondiale, evidențiind ridicarea treptată a suportului monetar pentru economia americană, potrivit Financial Times.

„Cred că unul dintre cele mai mari riscuri constă în declararea unei victorii premature împotriva coronavirusului. Nu am scăpat de pandemie”, a declarat Mary Daly, președintele diviziei din San Francisco a Fed.

Daly, membru al Comitetului Federal pentru Piață Liberă, notează eforturile de controlare a virusului din Japonia și alte țări. Numărul tot mai mare de infecții și ritmul încet al campaniilor de inoculare din alte state continuă să constrângă revenirea economică și ar putea genera efecte negative asupra Statelor Unite, spune ea.

Așteptarea ca Fed să crească dobânzile de referință a dus la un val de scăderi pe bursele din toată lumea. Investitorii deja să vorbească despre o nouă etapă. Ce spun analiștii

Declarațiile lui Daly vin pe măsură ce randamentele bondurilor guvernamentale din SUA continuă să crească. Drept rezultat, randamentele titlurilor de trezorerie au scăzut considerabil, yieldul titlurilor pe 10 ani, un reper pentru costurile de finanțare la nivel piețelor financiare mondiale, ajungând astfel la cel mai scăzut nivel din luna februarie. De asemenea, bursele globale au scăzut la sfârșitul ședinței de tranzacționare de joi.

Mai mulți analiști au atribuit declinul de randamentelor titlurilor de trezorerie unor serii de factori tehnici. Însă există experți care se tem că economia se va chinui să mențină ratele puternice de creștere din timpul redeschiderii, estimând între timp că ultimele creșteri ale inflației vor dispărea destul de repede.

„Știrile au fost destul de bune în Statele Unite, însă nu putem spune același lucru despre știrile la nivel global. Piețele răspund la toți acești factori, iar bineînțeles că acest lucru ar putea scădea randamentele”, explică reprezentatul Fed.

Daly spune că nu există niciun dubiu că banca centrală va menține planurile de politică monetară pe care le-a adoptat în august 2020, subliniind „păstrarea inflației la 2%, aspect absolut obligatoriu” în contextul actual.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu