
Noua taxă este parte a eforturilor guvernului de a aduce sub control creșterea puternică a prețurilor materialelor de construcții. Prețul cimentului, de exemplu, a crescut cu 16% în perioada mai-iunie, potrivit datelor Federației Naționale a Contractorilor Ungari din Construcții.
Măsurile anunțate în ultima vreme de către guvernul ungar pentru stăvilirea creșterii prețurilor materialelor de construcții au fost publicate în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute, acestea incluzând taxa de 90%, taxă suplimentară pe exploatarea resurselor miniere, potrivit Property Forum.
Guvernul a stabilit de asemenea limite de preț peste care taxa suplimentară va fi percepută.
Aceasta trebuie plătită în forinți până în a 15-a zi a lunii următoare. Se stipulează de asemenea că veniturile din această taxă trebuie folosite pentru finanțarea proiectelor publice din sectorul serviciilor de sănătate.
Portfolio.hu arată că noua taxă este adaptată celor mai mari jucători din sector (11 companii), deoarece guvernul susține că aceștia realizează profituri suplimentare.
Laszlo Koji, președintele Sindicatului Național al Antreprenorilor din Construcții (EVOSZ), a menționat că majoritatea companiilor de construcții vor obține un profit maxim de o cifră în acest an, astfel că rațiunea ultimei decizii ar fi de a elimina disproporțiile semnificative.
Anterior publicării noilor măsuri, guvernul Ungariei ordonase raportarea obligatorie a exporturilor de materiale de construcții considerate „strategice“. Nerespectarea obligației de raportare poate duce la confiscarea materialelor de construcții și amenzi.
În urma acestei măsuri, Mapei Kft., un producător de auxiliare pentru construcții, a anunțat că își va reduce exporturile pentru a satisface nevoile interne, iar ulterior o altă companie a anunțat că se va concentra exclusiv pe piața maghiară, atenuând astfel problemele legate de aprovizionare și creșterea prețurilor materiilor prime, scrie Porfolio.
Premierul Viktor Orban a anunțat că restricționarea exporturilor unor materiale de construcții va fi introdusă din toamnă, după ce măsura va fi fost aprobată de către autoritățile de la Bruxelles.
0 comments :
Trimiteți un comentariu