ZF Index Imobiliar. Cinci cartiere din Capitală au înregistrat creșteri în iunie față de mai și doar două au marcat scăderi luna trecută pe măsură ce piața s-a îndreptat spre maximul ultimilor 11 ani

Știrea a fost publicată luni, 5 iulie 2021, 18:32 în categoria

ZF Index Imobiliar. Cinci cartiere din Capitală au înregistrat creşteri în iunie faţă de mai şi doar două au marcat scăderi luna trecută pe măsură ce piaţa s-a îndreptat spre maximul ultimilor 11 ani ♦ Premiera ultimilor 12 ani: media apartamentelor vechi cu 3 camere a revenit la peste 100.000 de euro la final de iunie.

Prețurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală s-au apreciat în medie în iunie față de mai cu 0,7% sau 650 de euro și cu 2,1% sau 2.100 de euro față de iunie 2020, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară SVN România, pe baza datelor din Anunțul Telefonic.

Ritmul de creștere a accelerat ușor în ultimele trei luni la peste două procente, însă este departe de cel de 5% înregistrat înainte de pandemie.

Creșterile de preț s-au înregistrat în iunie față de mai în cinci zone ale Capitalei, față de numai două în mai.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată în zona Mihai Bravu, de aproape zece procente la 93.000 de euro în timp ce pe Olteniței avansul a fost de 7,5% la 86.000 de euro.

De partea cealaltă, la Brâncoveanu prețurile au scăzut cu aproape cinci procente la 103.000 de euro în timp ce în Drumul Taberei acestea s-au comprimat cu 4% la 74.000 de euro.

Ionuț Nicolescu, președintele companiei de consultanță imobiliară SVN Romania este de părere că piața rezidențială locală se află în cel mai bun moment al său din ultimele decenii, în ciuda perioadei dificile prin care am trecut.  „Creșterile sunt și mai semnificative la nivelul marilor orașe. În București și Ilfov, cea mai mare piață rezidențială a țării, avem o creștere anuală de 57% după primele cinci luni, în Cluj s-a înregistrat o creștere de aproape 12%, în Brașov s-a înregistrat o creștere de 89% a tranzacțiilor încheiate în primele cinci luni din 2021 iar în Constanța s-a înregistrat o majorare de 175%“, a explicat Ionuț Nicolescu.

Lunile cuprinse între ianuarie și mai 2021 au adus cele mai bune rezultate înregistrate în aceste luni în ultimii cinci ani. Piața rezidențială a fost foarte puțin afectată de criza sanitară din ultimele 15 luni în principal datorită fundamentelor temeinice comparative cu criza economică declanșată în 2008.  „Accesibilitatea este la cel mai bun nivel din istorie (raport salariu / preț), dobânzile au continuat să scadă și perioada actuală ne-a arătat cât de important este spațiul în care locuim. Estimăm că 2021 va duce la înregistrarea unor noi rezultate foarte bune, în creștere comparativ cu cele înregistrate în 2020.

Din punct de vedere al livrărilor, acest an ar putea aduce pe piață aproximativ 18.000 - 20.000 de locuințe noi în București și împrejurimi, un volum similar cu cel înregistrat anul trecut“, a spus președintele SVN România.

Pe de altă parte, suspen­darea PUZ-urilor din sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 va pune presiune pe piața imobiliară în perioada următoare în contextul în care mulți dezvoltatori au proiectele blocate.

„Oferta de locuințe noi din Bu­cu­rești nu va fi semnificativ afectată în 2022 ca urmare a suspendării PUZ-urilor în cinci din cele șase sectoare ale Capitalei. Există un pipeline relativ satisfăcător de proiecte deja aprobate iar proiectele aflate în zonele limitrofe nu vor fi afectate de această decizie. Pe de altă parte, în 2022 vor demara pro­iec­te cu livrare programată în 2023 sau 2024, când oferta ar urma să fie semni­ficativ afectată de această decizie, iar aceste proiecte ar putea să vină cu o ofertă mai scumpă în anumite zone și segmente de piață - o creștere de preț adițională celei date de condițiile de piață“, a explicat Ionuț Nicolescu.

În absența unor modificări, oferta ar urma să fie semnificativ afectată iar 2023 ar putea aduce majorări de prețuri adiționale dacă cererea se va menține la același nivel înregistrat în 2020 - 2021. Noile proiecte rezidențiale atrag clienți în special dintre cei care au cumpărat deja într-un alt proiect nou, dar care acum, după pandemie, vor un upgrade, explică Michele Nusco, CEO și unul dintre acționarii grupului italian Nusco.

Per total, în 2020 prețul mediu a fost de 97.587 de euro, în creștere cu 4% față de cel mediu din 2019. Ritmul de creștere a încetinit treptat în acest an, pe măsură ce economia a fost afectată de pandemie. Spre comparație, cele mai bune luni au fost ianuarie și februarie, cu creșteri de 5,4% și 5,8%.

În 2020  piața a avut cel mai bun grad de accesibilitate pentru achiziția unui imobil din ultimii doisprezece ani. În 2019, acesta era puțin sub zece ani, iar acum a ajuns la puțin peste opt ani. Toți indicatorii au arătat o creștere a tranzacțiilor de 11,6% față de 2019, la nivelul întregii piețe.

Cele mai mari tranzacții, de peste 1,5 mil. euro, au fost în piața liberă, conform acestuia, iar cererea clienților români s-a mutat, în mare parte, către imobilele mai mari sau casele din zone nu foarte centrale.

Totodată, venituri considerabile au fost și din zona de piață rezidențială nouă, unde sunt volume mai mari, chiar dacă cea mai mare parte dintre acestea sunt estimate la sume de până în 150.000 de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu