
Brandurile Dr. Max și Sensiblu numără în total 710 unități la nivel național, fiind al doilea cel mai extins lanț de farmacii
♦
Pacienții au revenit în farmacii după relaxarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19, dar s-au îndreptat și spre serviciile online de livrare din farmacii.
Pandemia de COVID-19 nu a schimbat planurile de investiții pentru farmaciile Dr. Max, brandul cehilor de la Penta Investments, fondul de investiții care controlează grupul farmaceutic A&D; Pharma. În plus, după un an 2020 la extreme în ceea ce privește vânzările de medicamente, în 2021 piața a început să își revină, din observațiile reprezentanților Dr. Max.
„Criza nu a schimbat strategia de investiții a companiei, avem un plan multianual de investiții de la care nu ne-am abătut. După un an 2020 în care industria a avut de suferit din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, anul 2021 arată o revenire graduală a consumului. Principala schimbare pe care o percepem este deschiderea pacienților către serviciul online. De asemenea, observăm interesul crescut al pacienților față de livrarea medicamentelor cu prescripție prin serviciul online“, au transmis pentru ZF reprezentanții Dr. Max.
0 comments :
Trimiteți un comentariu