Gigantul bancar JPMorgan, condus de Jamie Dimon, care și-a exprimat în repetate rânduri scepticismul cu privire la industria crypto, deschide discret accesul la șase fonduri cu expunere pe criptomonede

Știrea a fost publicată duminică, 8 august 2021, 19:12 în categoria

Gigantul bancar JPMorgan, condus de Jamie Dimon, care şi-a exprimat în repetate rânduri scepticismul cu privire la industria crypto, deschide discret accesul la şase fonduri cu expunere pe criptomonede Fără surle și trâmbițe, JPMorgan Chase a început să le ofere acces clienților diviziei de wealth management la șase fonduri cu expunere pe criptomonede în ultima lună, transmite CNBC.

Recent, consultanților financiari li s-a permis să plaseze clienții reprezentați de bănci private într-un nou fond de Bitcoin creat alături de firma NYDIG, specializată în crypto, conform unor surse citate de publicația americană. Fondul este aproape identic cu cel pe care îl oferă NYDIG clienților din cadrul băncii rivale Morgan Stanley.

În ultima lună, JPMorgan a oferit acces către alte patru fonduri de la Grayscale Investments și unul de la Osprey Funds: Grayscale Bitcoin Trust, Grayscale Bitcoin Cash Trust, Grayscale Ethereum Trust, Grayscale Ethereum Classic Trust și Osprey Bitcoin Trust.

Știrea iese la iveală în condițiile în care Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan, și-a exprimat în mai multe rânduri dezacordul cu privire la utilizarea Bitcoinului și altor active digitale.

Goldman Sachs vrea să creeze un ETF dedicat acțiunilor blockchain și proiectelor de finanțe descentralizate (DeFi)

Mișcările efectuate de JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA în funcție de active, arată în mod clar că reticența pe care a prezentat-o în ultimii ani Wall Street-ul cu privire la criptomonede s-a încheiat. Decizia luată de JPMorgan vine în urma unor mișcări similare efectuate de Morgan Stanley și Goldman Sachs, iar sute de instituții bancare mici intenționează să facă la fel.

Cea mai mare bancă din Statele Unite vrea să ofere un fond de Bitcoin clienților înstăriți ai companiei

În timp ce Dimon a numit Bitcoinul o „fraudă” care nu se va încheia cu bine, au existat semne conform cărora CEO-ul începe să își schimbe părerea. Banca a fost presată anul acesta de clienții care vor expunere pe Bitcoin și de unii angajați care au reflectat asupra momentului în care compania va îmbrățișa piața crypto.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu