Acțiunile Teraplast au sărit cu 10% după intrarea finlandezilor de la KJK

Știrea a fost publicată luni, 29 octombrie 2012, 04:06 în categoria

Acţiunile Teraplast au sărit cu 10% după intrarea finlandezilor de la KJK Acțiunile Teraplast au crescut cu 10,37% până la un preț de 0,149 lei/titlu în ședința de vineri, după ce intrarea fondului finlandez în acționariatul companiei a devenit publică. Fondul finlandez de investiții KJK Fund II, care a fost raportat în august cu un pachet de 5,75% din acțiunile Rompetrol Well Services (PTR), a ajuns să dețină 6,3% din titlurile producătorului de profiluri din PVC Teraplast Bistrița (TRP).

Finlandezii au cumpărat pe 16 octombrie și 24 octombrie circa 18,8 milioane de acțiuni Teraplast pe care au plătit 2,2 milioane de lei (0,5 milioane de euro). Finlandezii sunt o prezență discretă pe bursa de la București și nu au făcut publică strategia lor în România, limitându-se să spună doar că sunt investitori pe termen lung.

În urmă cu două luni aceștia au plătit circa 4,3 mil. lei pe o participație semnificativă în cadrul Rompetrol Well Services în urma ieșirii din acționariat a fondului olandez de investiții Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund, fost MEI Roemenie en Bulgarije. Achiziția de la Teraplast vine în contextul în care titlurile companiei au pierdut în ultimii trei ani peste 75% din valoare pe fondul deteriorării profitabilității companiei, care a raportat în prima jumătate a anului pierderi de 3,86 mil. lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu