Erik Barna, CEO al Life is Hard: Ne propunem să creștem accelerat. Vrem să emitem obligațiuni sau acțiuni pentru finanțarea achizițiilor

Știrea a fost publicată joi, 16 iulie 2020, 14:12 în categoria

Erik Barna, CEO al Life is Hard: Ne propunem să creştem accelerat. Vrem să emitem obligaţiuni sau acţiuni pentru finanţarea achiziţiilor ♦ Compania a estimat inițial emisiunea de obligațiuni la 800.000 de euro, dar valoarea poate fi suplimentată ♦ Acțiunile LIH au un avans de 55,5% de la începutul anului.

Erik Barna, director general și acționar (13,2%) al furnizorului de soluții software Life is Hard (sim­bol bursier LIH), pune apre­cierea pe care compania a înregistrat-o la Bursa de la București în ultimele ședințe pe seama schimbării strategiei de dezvoltare, respectiv creșterea accelerată prin fuziuni și achiziții, și spune că au câteva discuții în acest sens.

„Cred că rulajul din ultimele ședințe se datorează în mare parte hotărârii consiliului de administra­ție, și anume intenția de preluare a fondului de comerț a două compa­nii din piață. Asta înseamnă și o schimbare a strategiei companiei, de la trecerea de la o strategie care se baza pe o creștere organică, baza­tă în mare parte pe dezvol­tarea și investiții proprii, la o creștere accelerată, dar pe baze solide. Cred că investitorii au primit foarte bine acest anunț. Încă de la începutul anului am declarat că suntem foarte atenți la ceea ce se întâmplă în piață, în special în domeniul IT&C;, ne uităm cu aten­ție mare la companii cu potențial și în momentul în care identificăm companii care sunt pe linia noastră de business fie vom investi în ele, fie vom încerca o achiziție. Obiec­tivul este ca în anii următori să creștem accelerat. Ne uităm la extin­derea portofoliului de clienți, creșterea forței de vânzări, o creș­tere a foot print-ului compa­niei la nivel național, practic prin achizi­țiile pe care le vom face vom fi prezenți în mai multe reședințe de județ, vom acoperi aproape întreg teritoriul țării“, spune Barna.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu