Cum vede managerul celui mai performant fond mutual evoluția economiei

Știrea a fost publicată vineri, 26 octombrie 2012, 03:42 în categoria

Cum vede managerul celui mai performant fond mutual evoluţia economiei Răzvan Rusu, directorul de investiții al societății de administrare Certinvest și managerul celui mai performant fond mutual din acest an, a fost prezent joi la emisiunea ZF Live de pe www.zf.ro pentru a comenta implicațiile ultimului raport al FMI și evoluția bursei în următoarele luni.

Una dintre opiniile avansate de oficialii Fondului Monetar Internațional în cel mai recent raport făcut public este că România are nevoie de investiții masive în următorii ani.

"România ar putea atrage investiții străine în energie, minerit și în agricultură. Și companiile active în sectorul IT&C; au nevoie de finanțare, dar sper că acestea vor apela la bursă pentru a atrage investiții", a spus Răzvan Rusu.

Pentru managerul de fond, un scenariu pesimist pentru anul viitor ar fi fragmentarea zonei euro și ieșirea Greciei sau chiar a Germaniei din uniunea monetară, evenimente care ar diminua puternic orizontul de dezvoltare al României.

"România nu se mai poate proteja de impactul unei eventuale ruperi a zonei euro, este foarte vulnerabilă în fața unui astfel de eveniment pentru că nu și-a dezvoltat local forțele proprii de finanțare, așa cum a făcut Polonia", a continuat Rusu.

Un scenariu optimist în opinia lui Rusu ar fi ca România să aibă în 2013 un an agricol bun fapt ce ar susține o creștere economică de 2%. Pentru 2012 așteptările de creștere economică ale FMI sunt 0,9%. Deși economia a subperformat în comparație cu anul trecut, bursa a avut o evoluție peste așteptări, înregistrând o creștere de 12,8% pe indicele BET, principala referință, și de 23% pe indicele BET-FI, referința pentru acțiunile celor cinci SIF-ri și titlurile Fondului Proprietatea. Grație evoluției indicelui BET-FI, fondul pe indice administrat de Certinvest a reușit să urce pe primul loc în clasamentul celor mai performante fonduri mutuale cu un randament de peste 33%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu