România ratează adoptarea euro în 2015. BNR spune că noul guvern va decide următoarea dată

Știrea a fost publicată luni, 29 octombrie 2012, 02:25 în categoria

România ratează adoptarea euro în 2015. BNR spune că noul guvern va decide următoarea dată Aderarea României la euro în 2015 este dificilă pentru România, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie urmează să decidă dacă va fi menținut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene, în opinia economistului-șef al BNR, Valentin Lazea.

"Oficial, după alegerile parlamentare din decembrie, noul guvern va decide dacă să mențină sau nu calendarul curent de aderare în 2015. După mine, este dificil de menținut această dată pentru că ar fi nevoie să se îndeplinească cumulativ trei condiții: ar trebui să intrăm în mecanismul ERM 2 peste două luni, în ianuarie 2013 ar trebui să luăm în considerare doar perioada minimă de ERM, de doi ani, și, în plus, ar însemna că banca centrală și Comisia Europeană să accepte ca adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an", a declarat Lazea la sfârșitul săptămânii.

Surse de pe piața financiară spun că, probabil, noul obiectiv de trecere la euro va fi anul 2019. Economia locală de mult a luat-o înaintea clasei politice pentru că peste 70% din împrumuturi sunt date în moneda europeană, foarte multe prețuri sunt calculate în euro, pornind de la telefonia mobilă, mașini sau case, iar acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacție este mai ușoară spre deosebire de Polonia, unde zlotul face legea.

În plină criză a datoriilor în zona euro, în timp ce majoritatea statelor din centrul și estul Europei amână în liniște posibilele termene de aderare, România și-a menținut oficial obiectivul de trecere la euro în 2015. La BNR funcționează chiar și un comitet de trecere la euro care își respectă programul de întâlniri și analizează stadiul îndeplinirii obiectivelor.

Guvernul și Banca Națională au văzut în adoptarea euro în 2015 o "ancoră" puternică pentru îndeplinirea reformelor și tocmai din acest motiv nu au luat până acum o decizie privind revizuirea calendarului, deși deteriorarea indicatorilor macro după criza economică face improbabilă respectarea graficului.

Principalele probleme în calea adoptării euro amintite de economistul-șef al BNR sunt legate de criteriile de convergență reală, respectiv PIB-ul redus pe cap de locuitor și structura economiei românești, unde agricultura reprezintă 6-7% din PIB, dar utilizează 25-30% din forța de muncă a României.

"Din păcate, nu putem să ne gândim să ade­răm la euro dacă agricultura reprezintă 6-7% din PIB și utilizează 25-30% din forța noastră de muncă. Cu cât rezolvăm mai repede problema și scădem partea agriculturii și creștem partea ser­vi­ciilor, cu atât avem șanse mai mari să adoptăm euro."

Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, țări mai puțin competitive, a subliniat în ultimul an dezavantajele apartenenței la euro și necesitatea unor reforme profunde. Cei mai mari membri estici ai Uniunii Euro­pene, Polonia, Cehia și Ungaria, și-au încetinit pregătirile pentru aderarea la zona euro.

Polonia a anunțat că nu va intra în uniunea monetară până când problemele de aici nu-și găsesc rezolvare. În Ungaria, ministrul economiei a atenționat că țara sa ar trebui să evite adoptarea euro timp de două decenii și să-și întărească economia după modelul propriu. Și Bulgaria a înghețat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei ca răspuns la deteriorarea condițiilor economice și la agravarea crizei din zona euro.

Adoptarea euro este marea ambiție a gu­vernatorului Mugur Isărescu, aflat la conducerea BNR de două decenii, și era inițial prevăzută pentru 2014, an în care se încheie și mandatul său actual. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la euro, după o perioadă de pregătiri între 2012 și 2014.

Trecerea la euro ar reprezenta al doilea obiectiv important atins de guvernatorul Isărescu, după ce denominarea și trecerea la regimul de țintire a inflației în 2005 au marcat stabilizarea leului după 15 ani de tranziție dură, timp în care inflația a fost galopantă, iar cursul valutar a avut mai multe episoade de depreciere abruptă.

Toate cele 12 țări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin Tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Cinci dintre aceste state, Slovacia, Slovenia și Estonia, Cipru și Malta au trecut deja la euro.

Înainte de adoptarea propriu-zisă a euro, țările candidate trebuie să treacă printr-o perioadă intermediară de cel puțin doi ani, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naționale. Astfel, cursul trebuie să rămână într-un interval de variație de plus/minus 15% față de un nivel central agreat. Celelalte criterii de convergență sunt legate de stabilitatea fiscală, stabilitatea prețurilor și a ratelor dobânzilor.

Înainte de a intra în zona euro, o țară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht (deficitul bugetar nu poate depăși 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflația să nu depășească cu 1,5% media celor mai performante țări din zona euro). În ultimul an, băncile străine au lansat o serie de rapoarte care au pus sub semnul întrebării pla­nul de convergență al autorităților române privind adoptarea euro în 2015, indicând posi­bilitatea trecerii la moneda unică europeană în 2019 sau chiar 2024.

Adoptarea euro este unica opțiune pentru România, în condițiile în care nu are posibilitatea să se dezvolte singură. "S-a dovedit că economiile mici, care nu au prea multe resurse, nu pot acționa ca un actor independent, ca un jucător inde­pen­dent. Deci, dacă nu ai poziția geografică și eco­no­mică a Elveției sau a Norvegiei nu poți să trăiești singur într-o lume globalizată", a spus Lazea. El a adus în discuție și op­țiunea ca România să urmeze modelul altor țări și să nu mai anunțe o dată certă de aderare la euro, susținând că această opțiune are și avantaje și dezavantaje.

Un dezavantaj ar fi faptul că ar fi mai puțin mo­bilizată atenția țări, a publicului, și mai puțină voință politică pentru adoptarea euro, a explicat Lazea.

Printre argumentele care justifică alter­nativa de a lăsa deschisă calea aderării la zona euro Lazea a amintit lipsa de apetență a țărilor mem­bre ale zonei euro de a primi membri noi, criteriile de convergență reală care trebuie înde­plinite, dar și faptul că "efectul de disciplinare" al adop­tării euro a fost într-o oarecare măsură pre­luat de noile instrumente introduse de Comisia Europeană.

Adoptarea euro prespune o serie de eforturi, dar aduce și câștiguri, consideră Lazea. El a aminit că în România populația este în general favorabilă adoptării euro, susținând șI că nivelul de informare al românilor este mai scăzut decât în alte țări.

"Nu trebuie să ai o poziție de automulțumire după aderarea la euro. Doar atunci începe munca mai grea. Și mă întreb...românii sau orice altă națiune sunt ei de fapt conștienți de acest lucru. Și dacă da...cum ar răspunde ei dacă ar știi că de fapt adoptarea euro însemană să nu te automulțumești cu munca făcută șI să continui să muncești, șI încă din greu. Chiar dacă aceasta uniune va dura doar 3-4 generații, va fi un câștig, chiar dacă va dura 100 de ani, după care se destramă, este bine. Noi sperăm să avem și câteva câștiguri pe termen mediu, măcar".

Președintele Traian Băsescu a declarat în septembrie că România nu are niciun motiv să modifice ținta, anul 2015, și că rămânerea în afara zonei euro ar fi "o dramă", arătând că este un tren pe care România riscă să nu-l mai prindă în viitor.

Unii analiști de pe piața locală au arătat în toamna acestui an că adoptarea monedei euro de către România în 2015 este de domeniul SF, întrucât România nu are toate temele făcute, cel mai probabil orizont de timp pentru intrarea în zona euro fiind următorii zece ani. Ei au arătat că biectivul pentru adoptarea euro trebuie să fie unul realist, nefiind cazul anului 2015.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu