Discuțiile dintre oficialii UE pe tema transformării Băncii Centrale Europene (BCE) în "poliția băncilor" din zona euro au rămas fără rezultat marți după ce miniștrii de finanțe din unele state membre au insistat că planul poate fi pus în practică doar după modificarea tratatelor UE.
Motivul disputelor a fost rolul pe care l-ar juca țările din afara uniunii monetare în ipotetica autoritate de supraveghere bancară.
Un organism unic de supraveghere la nivelul blocului comunitar ar fi un prim pas spre o uniune bancară, iar după trei ani de măsuri parțiale împotriva crizei, un acord asupra unei astfel de uniuni ar crea fundația pentru o integrare economică mai profundă. Acest lucru ar reprezenta de asemenea primul efort conjugat al statelor membre de a răspunde pe o singură voce băncilor problematice, scrie Thomson Reuters.
Într-o conferință comună cu omologul său german Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanțe francez Pierre Moscovici s-a arătat sigur că o înțelegere este aproape, însă criticile din partea altor state au oferit o imagine diferită.
Ministrul suedez Anders Borg a evidențiat un defect fundamental al planului, anume că nu prevede o metodă acceptabilă prin care țările din afara zonei euro să participe la acest proiect pe picior de egalitate cu cele care au adoptat moneda unică. Deciziile BCE sunt în prezent luate de consiliul de guvernatori, alcătuit din reprezentanți ai celor 17 state din zona euro.
"BCE ar putea fi organismul de control, dar ar trebui să luăm în calcul revizuirea tratatelor UE. Fie le modificați pentru a spune clar că fiecare membru este tratat echitabil, fie mutați puterea de supraveghere în afara BCE", a spus Borg.
Propunerea lui Anders Borg de revizuire a tratatelor și a regulamentelor BCE este sprijinită de Germania și Finlanda, notează The Wall Street Journal.
Cele două țări, ambele din zona euro, se tem că guvernatorii BCE, a căror sarcină principală este de a stabili ratele de dobândă, ar putea fi tentați să relaxeze politica monetară pentru a ajuta băncile în suferință. În plus, Germania vrea să țină "acasă" controlul asupra băncilor locale de economii, care au importanță politică.
Comisarul european pentru piața internă Michel Barnier a spus că există încă spațiu suficient de manevră în cadrul tratatelor actuale din UE, dar unele revizuiri ar putea fi făcute ulterior printr-un plan cuprinzător de îmbunătățire a mecanismelor uniunii monetare.
El a precizat și că responsabilitățile de supraveghere ar putea fi împărțite între BCE și autoritățile naționale. BCE ar avea astfel "ultimul cuvânt" asupra tuturor băncilor, dar controlul de zi cu zi ar fi în continuare în sarcina organismelor naționale de reglementare.
Diviziunile din UE pun bețe în roate proiectului pentru o autoritate de supraveghere bancară
Știrea a fost publicată joi, 15 noiembrie 2012, 04:41 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu