Majoritatea grecilor vor ca țara să rămână în zona euro, chiar dacă furia populației crește împotriva disponibilizărilor, tăierilor de salarii și a celorlalte sacrificii cerute de creditorii internaționali în schimbul ajutorului financiar, potrivit unui sondaj.Sondajul, realizat săptămâna trecută după ce Parlamentul grec a aprobat un nou val de austeritate, arată că în jur de 63% din respondenți vor ca Grecia să rămână în uniunea monetară cu orice preț. Procentul celor care au răspuns astfel este simțitor mai mic decât cel de 81,6% înregistrat înaintea alegerilor din iunie, scrie Thomson Reuters.
"Măsurile dure de austeritate îi apasă pe greci. Prețul pe care îl plătesc pentru a rămâne în zona euro este foarte mare", a spus Takis Theodorikakos, reprezentant al companiei de sondaj GPO.
Peste 40% din cei 1.200 de greci care au luat parte la sondaj au spus că sunt furioși și dezamăgiți de politicieni, sistemul judiciar și sindicate. Circa 63% din respondenți sunt de părere că guvernul a gestionat prost criza.
Mai mult de jumătate din respondenți au spus că veniturile le-au scăzut și că au dificultăți în a-și asigura existența. Aproximativ 78% au apreciat că reducerile de salarii și pensii, majorările de impozite și concedierile din sectorul bugetar nu vor ajuta economia să revină pe propriile picioare.
Dacă s-ar ține alegeri imediat, partidul radical de stânga SYRIZA, care se opune austerității, ar câștiga cu 22,3% din voturi, potrivit sondajului. Partidul conservator de la guvernare Noua Democrație ar primi 20,1%. Cotele de popularitate ale ambelor partide au scăzut de la ultimele alegeri. În iunie, Noua Democrație a câștigat cu 29,6% din voturi, în timp ce SYRIZA s-a clasat pe locul doi cu 26,9%. Voturile lor s-au dus cel mai ales la partidul ultranaționalist Zori de Aur, care în vară a intrat pentru prima oară în Parlamentul grec. Gruparea ar lua 10,3% din voturi dacă ar avea loc alegeri acum, față de 6,9% în ultimul scrutin.
Totuși, majoritatea grecilor au spus că nu-și doresc alegeri anticipate, însă 50,4% apreciază că o remaniere guvernamentală este necesară. Surse din guvernul grec au declarat pentru Reuters că premierul Antonis Samaras va opera o astfel de remaniere după ce țara va primi următoarea tranșă din împrumut pentru a-și face cabinetul mai puternic.
0 comments :
Trimiteți un comentariu