Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, înființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituția unică care va monitoriza din 15 martie activitatea de pe piața de capital, pensiile private și asigurările.Premierul Victor Ponta a declarat ieri pentru Mediafax că Ministerul Justiției va reglementa în perioada imediată și ultimele detalii privind noua structură.
Guvernul va desființa autoritățile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepția BNR, astfel că atribuțiile și tot personalul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private vor fi preluate până cel târziu pe 15 martie 2013 de către ASF. Cele trei comisii au 450 de angajați și au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariații.
Proiectul fulger al înființării autorității unice de supraveghere financiară a apărut în urmă cu o săptămână și a dat peste cap întreaga piață financiară pentru că guvernul vrea să desființeze cele trei comisii de supraveghere care funcționează de aproape două decenii ca instituții de sine stătătoare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu