
"Situația plăților pentru gazele rusești s-a înrăutățit în această perioadă. Gazprom nu a primit nicio plată pentru gazul livrat către Ucraina iar datoria totală a crescut de la 2,237 miliarde de dolari la 3,5 miliarde de dolari și asta chiar și în ciuda faptului că Ucraina a primit o primă tranșă din partea FMI în valoare de 3,2 miliarde de dolari. În aceste condiții, compania rusească a emis o factură în avans pentru livrările către Ucraina, care este în perfectă concordanță cu contractul, iar după data de 1 iunie livrările de gaze vor fi limitate de suma plătită în avans de către compania ucraneană", spune Vladimir Putin.
Potrivit acestuia, de la izbucnirea conflictului, a avut loc o singură întâlnire, în Varșovia cu o delegație condusă de Comisarul European pentru energie Gunther Oettinger.
"Din păcate trebuie să spunem că nu am primit nicio propunere concretă din partea partenerilor noștri privind modalitatea de stabilizare a situației companiei din Ucraina astfel încât aceasta să-și îndeplinească obligațiile contractuale și să asigure tranzitul", mai spune Vladmir Putin, care mai spune că a fost forțat să ia această decizie.
Federația Rusă este încă deschisă pentru consultări și pentru a colabora cu statele europene pentru normalizarea situației. Speram ca și Comisia Europeană să se implice mai activ în dialogul privind măsurile care trebuie luate și soluțiile care ar ajuta la stabilizarea economiei din Ucraina, a mai spus Putin.
Circa 66% din gazul rusesc care ajunge în UE tranzitează Ucraina. Gazprom asigură circa un sfert din nevoia de gaze naturale la nivel european. România a achitat în total 7 miliarde de dolari din 2007 până în 2013 către intermediarii gigantului Gazprom pentru gazele naturale importate din Rusia. Gazele rusești acopereau, în trecut, în jur de un sfert din cererea internă, însă în ultimii ani cantitățile importate au urmărit linia descendentă a consumului și ponderea lor s-a redus la mai puțin de 10% în 2013. România cumpără gaze din Rusia încă din 1979, iar cantitățile livrate de atunci până în prezent depășesc 125 miliarde de metri cubi, echivalent cu de zece ori cererea actuală totală. Importurile sunt realizate prin intermediul a două companii, WIEE și Conef Energy, sub contracte semnate în 2007 și a căror valabilitate va expira în 2030. WIEE este controlat în totalitate de Gazprom, în timp ce în spatele Conef Energy se află mogulul rus Vitali Matchitski, care controlează numeroase afaceri cu aluminiu, inclusiv Alro Slatina.
Consumul României de gaze naturale a scăzut anul trecut cu 8%, iar factura pentru gazele importate s-a redus la jumătate față de 2012, până la 756 de milioane de dolari, în condițiile în care importurile au avut o pondere de doar 15%, cel mai scăzut nivel de la 2003 încoace, arată datele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Pentru aprilie, ANRE a luat în calcul un procent de import de 6,5% pentru consumatorii noncasnici și de 2% pentru populație. Mai mult, ministrul energiei Răzvan Nicolescu spunea recent că producția de gaze locală, realizată de Petrom și Romgaz, depășește cererea, așă că în cazul unei posibile sistări a exporturilor de gaze rusești pe fondul conflictului ruso-ucrainean, piața locală nu va fi afectată.â
0 comments :
Trimiteți un comentariu