În Spania măcinată de criză economică și de cel mai ridicat șomaj din Europa, târgurile cu articole second-hand devin tot mai aglomerate, acestea fiind o adevărată mană cerească, mai ales în perioada sărbătorilor, pentru cei în căutare de chilipiruri și o sursă de venit pentru persoanele fără loc de muncă, scrie CNBC.Târgurile au schimbat tradițiile cumpărăturilor în Spania. Aici cei cu inițiativă au găsit o nișă pe care o acoperă adunând și comercializând stocurile nevândute ale retailerilor confruntați cu prăbușirea cererii sau haine și alte obiecte second-hand.
Vânzătorii și cumpărătorii se bazează mai ales pe Facebook și alte rețele sociale pentru a-și promova târgurile, adesea improvizate. Până să-și piardă locurile de muncă, Cristina Aresti și Sofa Bourne nu s-au gândit vreodată că vor lucra în lumea modei. Dar ele au deschis luna aceasta Piața Abo Cool, un magazin temporar în care sunt vândute haine second-hand pentru femei amplasat într-un centru mai mare de vânzare de mobilă.
Cele două femei spun că inițial au avut intenția să-și limiteze vânzările la 500 de articole, dar datorită avalanșei de oferte din partea oamenilor care vor să-și vândă garderobele, au ajuns în cele din urmă să selecteze 800 de articole de îmbrăcăminte, cu o valoare de aproape 60.000 de dolari.
“Pur și simplu nu ne venea să credem cât de mulți oameni vor să-și dea hainele pe care le-au adunat cu atâta greutate”, a spus Bourne. Printre cele mai scumpe piese de îmbrăcăminte - simbolul unor vremuri mai prospere – a fost o rochie de mătase marca Gucci care avea încă eticheta originală. Rochia a fost pusă la vânzare la prețul de 650 de dolari, un sfert din prețul original.
Aresti și Bourne păstrează 35% din încasările din vânzări, iar restul revine persoanelor care au adus hainele. Proprietarii produselor nevândute au opțiunea de a le retrage de la vânzare sau de a le dona grupurilor de caritate.
Mulți dintre cei care au deschis târgurile de anul acesta au puțină experiență sau deloc în comerțul de retail. Bourne a fost concediată de la o firmă de imobiliare. Aresti a lucrat ca director la o companie care organizează conferințe de afaceri.
“Nu știu încă dacă viitorul meu stă în modă, dar se ajunge la un moment dat în aceste vremuri fără de speranță la un punct în care trebuie să te reinventezi”, a afirmat Aresti.
Chiar și comercianții cu experiență îndelungată în retail sau modă împrumută o parte din practicile târgurilor pentru a atrage cumpărători.
“Vânzările s-au prăbușit, așa că trebuie să mergi un pic pe lângă drum pentru a face călătoria mai amuzantă pentru cei care totuși fac cumpărături de Crăciun. Ceva ce a pornit din necesitate economică se tranformă acum în modă”, a explicat Cristina Terrn, un stilist de îmbrăcăminte al cărui târg a vândut o parte din produsele pe care ea le-a selectat pentru filme sau producții de televiziune.
Spaniolii sunt dispuși să cheltuiască în medie pentru cumpărăturile de Crăciun cu 40% mai puțin decât în 2007, ultimul an de normalitate înaintea crizei economice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu