OTP Bank România se retrage din activitatea de brokeraj pe piața de capital locală după doar trei ani de activitate pe acest segment, au declarat pentru Mediafax surse din piața de capital.După primele 11 luni din acest an, OTP Bank se clasează pe locul 34 din 52 în topul brokerilor de la Bursa de Valori București, cu un rulaj cumulat de 68,3 milioane de lei și o cotă de piață de 0,37%.
Banca a primit avizul CNVM pentru a activa pe piața de capital în martie 2009 și a început să intermedieze tranzacții în luna octombrie a aceluiași an.
În cele trei luni de activitate pe bursă din 2009 OTP Bank România a intermediat tranzacții de 3,8 milioane de lei (0,03% cotă de piață), pentru ca apoi în 2010 să urce pe locul 36, cu un rulaj de 85,1 milioane de lei (0,48% cotă de piață), iar în 2011 să fie pe locul 24, cu transferuri de 175,1 milioane de lei (0,75% cotă de piață). OTP Bank România face parte din grupul financiar ungar OTP Bank.
În acest an din piața de capital s-au retras mai mulți intermediari, cele mai mari nume fiind ING Bank și UniCredit CAIB. Active International, una dintre cele mai vechi firme de brokeraj de pe bursă, a anunțat de asemenea că se va închide, iar numărul de firme active pe piață a scăzut la 50.
Unele firme mai mici de brokeraj au fost obligate să închidă activitatea din cauza scăderii rulajelor pe bursă, care au dus la diminuarea comisioanelor încasate. Tranzacțiile cu acțiuni derulate în acest an pe bursă au scăzut la 7,5 mld. lei, de la 10,5 mld. lei în 2011.
0 comments :
Trimiteți un comentariu