Sucursalele BCR vor fi deschise luni până la ora 13.00

Știrea a fost publicată vineri, 28 decembrie 2012, 15:46 în categoria

Sucursalele BCR vor fi deschise luni până la ora 13.00 Clienții BCR vor putea efectua luni, 31 decembrie, tranzacții în sucursalele și agențiile băncii până la ora 13.00, ulterior tranzacțiile putând fi efectuate prin intermediul echipamentelor de tip self service sau prin canalele alternative de internet și phone banking.

Totodată, clienții vor avea acces non-stop la serviciul InfoBCR pentru suport tehnic în utilizarea serviciilor de operațiuni bancare la distanță sau pentru asistență de urgență în cazul pierderii sau furtului cardului.

Totodată, BCR a transmis că a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienții băncii. Totodată, va asigura și alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) și a mașinilor multifuncționale (MFM).

Toate băncile comerciale vor lucra cu publicul pe 31 decembrie, iar în zilele de 1 și 2 ianuarie 2013 unitățile de retail și centrele de afaceri corporate vor avea liber, excepție făcând unitățile din hipermarketuri și malluri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu