CNBC a realizat o listă cu cele mai populare predicții printre investitori și economiști care au ținut capul de afiș al ziarelor și site-urilor de știri săptămâni sau chiar luni la rând în 2012 dar care până la urmă nu s-au adeverit.
Cullen Roche, fondatorul firmei de consultanță în investiții Orcasm Financial Group, a explicat de ce lucrurile au luat o altă turnură.
1) Grexit – sau ieșirea Greciei din zona euro
Dacă Grecia ar fi părăsit zona euro lucrurile ar fi stat cu totul și cu totul diferit în prezent.
Incertitudinile privind formațiunea care urma să guverneze Grecia în urma alegerilor care au avut loc în luna mai și refuzul unor partide de a implementa un program drastic de reducere a cheltuielilor pentru a beneficia de ajutorului acordat acestei țări au crescut speculațiile că zilele zonei euro sunt numărate.
“Grexit”, termenul inventat de doi economiști de la Citi pentru ieșirea Greciei din zona euro, a devenit foarte popular în rândul investitorilor în 2012.
Nume sonore din lumea financiară, precum Mohammed El-Erian, managerul Pimco, cel mai mare fond de obligațiuni din lume, au declarat în luna mai că Grexit-ul este inevitabil iar investitorii ar trebui să se pregătească pentru acest lucru.
De ce nu s-a adeverit ? Toată lumea crede că Europa se va prăbuși când realitatea este că moneda euro are deja o istorie în spate și Europa, ca regiune, devine mai interdependentă. Zona euro este ca un mariaj prost dar care rezistă pentru că părinții (Germania și Franța n.red.) știu că este în interesul copiilor.
2) Interesul pentru acțiunile Facebook după listarea pe bursă
Oferta inițială de listare a Facebook care a atras 16 miliarde de dolari a fost fără doar și poate unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2012, fiind cea mai mare ofertă publică din istoria SUA, însă contrar așteptărilor investitorilor, care se așteptau ca acțiunile să fie luate cu asalt încă din prima zi de tranzacționare, iar prețul să urce semnificativ, titlurile au pierdut peste jumătate din valoare în prima lună de la listare, transformându-se rapid în cea mai mare dezamăgire pentru investitori. Cei care au subscris în ofertă anul trecut au pierdut miliarde de dolari și înregistrează și în prezent o pierdere semnificativă.
Ce a mers greșit ? Toată lumea vrea să profite de oportunitățile de creștere ale unei companii precum Facebook care în ultimii ani a fost una explozivă. Cei mai mulți oameni nu realizează însă că în momentul în care o companie decide să se listeze această oportunitate probabil că s-a consumat deja, iar acționarii și persoanele inițiate din companie caută ușa de ieșire.
3) Aterizarea forțată a economiei Chinei
Mai multe luni de decelerare a creșterii economice din China precum și scăderea cererii de pe piața imobiliară din această țară au înmulțit speculațiile că a doua mare economie a lumii va avea soarta unei așa numite “aterizări forțate” în 2012.
La sfârșitul anul 2011 voci notabile din lumea financiară mondială precum Marc Faber, investitor elvețian și doctor în economie, supranumit Doctor Doom, sau administratorul fondului de hedging Jim Chanos au evidențiat probabilitatea ca economia Chinei să se prăbușească.
Cu toate acestea China a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2011 o creștere de 7,7%, iar în trimestrul al treilea avansul s-a redus la 7,5%, însă departe de predicțiile apocaliptice ale economiștilor.
Mai mult, ultimele date arată că producția industrială își revine și economiștii se așteaptă acum ca avansul economic al Chinei să accelereze.
De ce a fost greșită predicția ? Toți economiștii doresc să prezică următoarea mare criză. Economia centralizată a Chinei părea o țintă ușoară. Totuși lucrurile trebuie privite în perspectivă, iar faptul că indicele bursei din Shanghai a scăzut cu 60% din anul 2007 și până în prezent arată că lucrurile nu sunt tocmai roz în China.
Alte predicții identificate de CNBC care nu s-au adeverit în 2012 au fost : cele cu privire la explozia prețului la aur (estimat să atingă 2000 de dolari/uncie), spargerea bulei speculative a obligațiunilor americane și japoneze, intrarea în recesiune a economiei americane, atingerea parității dintre euro și dolar sau sfârșitul lumii.
Cele mai greșite predicții ale anului 2012 și de ce nu s-au adeverit
Știrea a fost publicată duminică, 6 ianuarie 2013, 18:26 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu