Fostul diplomat american Bill Richardson și directorul Google Eric Schmidt au sosit luni la Phenian, dinspre China, a anunțat agenția nord-coreeană KCNA, relatează AFP."O delegație americană a Google condusă de către fostul guvernator al (statului) New Mexico Bill Richardson a sosit cu avionul la Phenian", a anunțat agenția.
Cu puțin înainte de plecare, fostul diplomat a declarat pentru presă, la Beijing, că este vorba despre o "misiune umanitară privată, independentă de Guvernul american", în contextul în care Departamentul de Stat a emis reticențe în legătură cu această vizită.
La Beijing, Richardson a mai anunțat că delegația probabil va rămâne la Phenian două zile și jumătate.
Fostul ambasador american la ONU, care a fost și guvernator al statului New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, este familiar cu Coreea de Nord, de unde a negociat eliberarea mai multor cetățeni americani, în ultimii aproximativ 20 de ani.
În cursul acestei vizite, fostul diplomat va evoca, de asemenea, împreună cu autoritățile nord-coreene, cazul unui american de origine coreeană, Kenneth Bae, arestat de către Phenian luna trecută.
Depaertamentul de Stat a emis joi rezerve cu privire la oportunitatea vizitei sale în Coreea de Nord. "Sincer, noi nu credem că agenda (acestei vizite) este prea constructivă", a declarat Victoria Nuland, o purtătoare de cuvânt a diplomației americane.
Richardson urmează să susțină o conferință de presă joi, la Beijing, potrivit Biroului său.
0 comments :
Trimiteți un comentariu