luni, 7 ianuarie 2013

Directorul Google și diplomatul Bill Richardson au sosit la Phenian

Directorul Google şi diplomatul Bill Richardson au sosit la Phenian Fostul diplomat american Bill Richardson și directorul Google Eric Schmidt au sosit luni la Phenian, dinspre China, a anunțat agenția nord-coreeană KCNA, relatează AFP.

"O delegație americană a Google condusă de către fostul guvernator al (statului) New Mexico Bill Richardson a sosit cu avionul la Phenian", a anunțat agenția.

Cu puțin înainte de plecare, fostul diplomat a declarat pentru presă, la Beijing, că este vorba despre o "misiune umanitară privată, independentă de Guvernul american", în contextul în care Departamentul de Stat a emis reticențe în legătură cu această vizită.

La Beijing, Richardson a mai anunțat că delegația probabil va rămâne la Phenian două zile și jumătate.

Fostul ambasador american la ONU, care a fost și guvernator al statului New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, este familiar cu Coreea de Nord, de unde a negociat eliberarea mai multor cetățeni americani, în ultimii aproximativ 20 de ani.

În cursul acestei vizite, fostul diplomat va evoca, de asemenea, împreună cu autoritățile nord-coreene, cazul unui american de origine coreeană, Kenneth Bae, arestat de către Phenian luna trecută.

Depaertamentul de Stat a emis joi rezerve cu privire la oportunitatea vizitei sale în Coreea de Nord. "Sincer, noi nu credem că agenda (acestei vizite) este prea constructivă", a declarat Victoria Nuland, o purtătoare de cuvânt a diplomației americane.

Richardson urmează să susțină o conferință de presă joi, la Beijing, potrivit Biroului său.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Valentin Vidu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu