V-ați obișnuit cu falimentele în imobiliare și retail? Care sunt următoarele domenii ce vor fi afectate de insolvență

Știrea a fost publicată marți, 29 ianuarie 2013, 20:37 în categoria

V-aţi obişnuit cu falimentele în imobiliare şi retail? Care sunt următoarele domenii ce vor fi afectate de insolvenţă După ce în ultimii patru ani afacerile imobiliare și din comerț au ținut prima pagină a ziarelor inclusiv prin numeroase dosare de insolvență sau faliment, pentru următoarea perioadă consultanții din această piață se așteaptă ca incapacitatea de plată să lovească puternic și în alte domenii, unele considerate “ferite de criză” până recent.

Astfel, reprezentanții Casei de Insolvență Transilvania consideră că “în afara domeniului imobiliar, în opinia noastră cele mai afectate domenii de activitate în perioada următoare se referă la sectorul transporturilor, serviciile medicale și proiectele cu finanțări europene”.

Andreea Anghelof, managing partner al firmei care a gestionat dosarele de insolvență ale unor companii precum Flanco, Diverta, Astra Vagoane Arad sau City Mall, explică de ce consideră că aceste sectoare ar putea da insolvențele următorilor ani.

“Sectorul tansporturilor: aici evoluția prețului carburanților, marjele reduse, termenele mari de încasare a creanțelor și criteriile de eficiență pentru contractele de leasing, sunt elemente suficiente pentru a considera acest domeniu sensibil în perioada următoare”.

În toamna anului trecut cel mai mare transportator rutier –edy spedition – a intrat în insolvență cu toate cele patru firme din cadrul grupului în vederea reorganizării. Pe de altă parte, compania Servtrans, al treilea jucător din piața transportului feroviar de marfă, se află de asemenea în insolvență cu un plan de reorganizare aprobat, prin care creditorii trebuie să renunțe la peste 80% din creanțe.

Ce se întâmplă cu serviciile medicale?

“Serviciile medicale

: într-o economie în care sistemul asigurărilor medicale este încă departe de a funcționa corespunzător, proiecte începute în perioada 2007-2010, aflate pe un grad de îndatorare de peste 80%, nu pot atinge capacitatea de exploatare necesară unui echilibru funcțional”.

Statisticile practicienilor în insolvență, furnizate de către reprezentanții firmei RVA Insolvency, arată că în primele 11 luni din 2012 numărul firmelor cu activitate în domeniul “sănătate și asistență socială” care au intrat în insolvență a fost de 44, comparativ cu un nivel de 24 de firme ajunse în această situație în 2011.

Creșterea procentuală este de peste 80%, dar cu toate acestea, deocamdată nu a fost consemnată nicio insolvență “răsunătoare” în acest domeniu care ar putea fi lovit în acest an și de o reducere substanțială a sumelor decontate pentru servicii de către Casa de Asigurări de Sănătate.

În urmă cu doi ani și chiar în 2012 jucătorii din această piață mizau sute de milioane de euro în clinici și spitale private, mizând pe o migrație a pacienților dinspre sistemul public, proces care să atragă inclusiv banii Casei de Asigurări.

Proiectele agricole cu fonduri UE, un pariu riscant

“Proiectele cu finanțări europene

: componenta nerambursabilă este de multe ori o capcană. Co-finanțarea are un cost, care însoțit de o întârziere a finalizării proiectului, sau o depășire a costurilor, în condiții de exploatare dificilă, poate genera starea de insolvență. În această situație se vor afla proiectele din agricultură și alimentație”, atrage atenția Anghelof.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu