Germania avertizează: „Dacă am compara criza cu un maraton, atunci am făcut deja două treimi din cursă. Dar ultima treime este întotdeauna cea mai grea“

Știrea a fost publicată marți, 12 februarie 2013, 04:40 în categoria

Germania avertizează: „Dacă am compara criza cu un maraton, atunci am făcut deja două treimi din cursă. Dar ultima treime este întotdeauna cea mai grea“ Economia zonei euro, cea mai mare piață de desfacere pentru exporturile României, a încheiat anul trecut cu cea mai accentuată scădere de după colapsul băncii americane de investiții Lehman Brothers din cauza crizei datoriilor, iar Germania a avertizat că pentru uniunea monetară urmează vremuri și mai grele.

Economia zonei euro a scăzut cu 0,4% în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit me­diei estimărilor mai multor analiști intervievați de agenția Bloomberg. Declinul, cel mai accentuat de după primul trimestru din 2009 - când PIB-ul s-a prăbușit cu aproape 4%, subliniază pagubele pe care le produce economiei criza datoriilor suverane.

"Încă nu știm cum vom ieși din criză. Dacă am compara această criză cu un ma­raton, atunci am făcut deja două treimi din cursă. Dar ultima treime este întotdeauna cea mai grea", a afirmat Wolfgang Franz, președintele echipei de consilieri economici a cancelarului german Angela Merkel, pentru publicația Welt am Sonntag. Acest punct de vedere contrastează drastic cu valul de optimism alimentat de Merkel, preșe­dintele BCE Mario Draghi și președintele Franței Francois Hollande care a înconjurat până acum zona euro. Merkel și Hollande au asigurat chiar că zona euro a depășit cea mai dificilă parte a crizei.

Două focare de criză gata să răbufnească

Însă între timp două potențiale focare de criză au început să dea semne de acti­vitate. Elita politică spaniolă este zguduită puternic de un scandal de fraudă care îl are în centru pe premierul Mariano Rajoy, arhitectul programului de austeritate prin care ar trebui îmbunătățită competitivitatea economică a țării. Iar în Italia ascensiunea puternică a formațiunii politice conduse de fostul premier, controversatul miliardar Silvio Berlusconi, riscă să deraieze economia de pe calea reformelor. Berlusconi a fost forțat de piețe și de liderii europeni să demisioneze pentru că prefera să satisfacă intersele unor cercuri restrânse în loc să reformeze economia, una dintre cele mai mari ale zonei euro. Fostul premier este, de asemenea, cauza noii crize politice din Italia prin retragerea sprijinului pentru coaliția de guvernare. În aceste condiții, pe 24-25 fe­bruarie sunt programate alegeri antici­pate, iar Berlusconi vizează poziția de ministru al economiei. Cele mai recente sondaje de opinie arată că nicio coaliție nu va ieși suficient de puternică pentru a guverna, potrivit Bloomberg.

Piețele au penalizat problemele din Spania și Italia prin creșterea costurilor de finanțare ale acestor țări.

De asemenea, ascensiunea spectacu­loasă a monedei unice europene din ultimul timp a fost frânată de Draghi, care a avertizat că un euro puternic reprezintă o amenințare pentru reve­nirea economică. Decla­ra­țiile pare să fi avut efect, euro depreciindu-se cu 2% în raport cu euro săptămâna trecută, însă scot în evidență încă un pericol cu care se con­fruntă zona euro.

Franz, consilierul lui Merkel, a enumerat ale­gerile din Italia, scandalul lui Rajoy, continuarea programului de bailout al Greciei și salvarea Ci­prului ca fiind posibili factori de agravare a crizei. "Că am depășit cea mai dificilă parte a crizei, n-aș conta prea mult pe această idee", a mai spus consi­lierul, care conduce și insti­tutul de cercetare econo­mică ZEW.

O veste bună pentru zo­na euro ar putea veni din SUA și China, unde cererea crește. De ase­menea, producția indust­ri­ală din Germania a crescut în decembrie, semnalizând că revenirea celei mai mari economii europene își revine. Pe de altă parte, economia Franței este în pragul celei de-a doua recesiuni din ultimii patru ani.

Bailout extrem pentru Cipru

Miniștrii de finanțe din zona euro au în vedere o opțiune radicală pentru salvarea financiară a Ciprului care ar forța deponenții neasigurați ai băncilor cipriote și pe deținătorii de obligațiuni suverane să suporte pierderi, scrie Financial Times. Miniștrii de finanțe din zona euro s-au întâlnit ieri pentru a discuta despre viitorul bailout al Ciprului, progresul făcut cu reformarea economiei Greciei și problemele pe care un euro puternic le pune ieșirii uniunii monetare din criză, adică factorii care pot agrava actualele turbulențe.

Propunerea de a forța deponenții și investitorii să participe la bailoutul Ciprului presupune totodată restructurarea radicală a sistemului bancar cipriot. Aceasta, alături de alte două opțiuni, mai puțin radicale, ar reprezenta alternative la un pachet de bailout total, precum cel al Greciei, despre care liderii zonei euro au spus că va fi singurul de acest gen. Opțiunile sunt menționate într-un memorandum confidențial pregătit înaintea summitului miniștrilor. Analiza avertizează că "riscurile asociate cu prima opțiune sunt semnificative", aceastea incluzând colapsul prematur al sistemului bancar al Ciprului, puternic afectat de programul de restructurare al datoriilor Greciei, cel mai mare din istorie.

Propunerea radicală ar reduce drastic mărimea pachetului de bailout, de la 16,7 miliarde euro la 5,5 miliarde euro, și pe cea a datoriei statului, de la 140% din PIB - cât ar prevedea planul de bailout total, la 77% din PIB. Prin implicarea deponenților neasigurați s-ar acționa asupra unor investitori străini, în special din Rusia, care au folosit Ciprul ca paradis fiscal. Astfel, s-ar răspunde criticilor Berlinului, unde politicienii cer acțiuni mai drastice pentru stoparea evaziunii fiscale și a spălării de bani în Cipru. Opțiunea ar diminua cu o treime până în 2015 sistemul bancar, acum de aproape opt ori mai mare decât economia.

În cazul salvării Greciei, restructurarea datoriilor deținute de investitorii privați a fost considerată mult timp o soluție prea extremă pentru a fi aplicată. Însă într-un final, din cauza problemelor grave ale Greciei, s-a ajuns și la aceasta.

A doua propunere prevede implicarea deținătorilor de obligațiuni, și nu pe cea a deponenților. Astfel, sistemul bancar ar urma să fie restructural la jumătate în zece ani. Opțiunea presupune, de asemenea, majorarea taxelor pe profit de la 10% la 12,5%, a taxelor pe capital la 28% și prelungirea scadenței creditului de 2,5 miliarde euro acordat anul trecut de Rusia.

A treia opțiune ar permite Ciprului să vândă acțiunile pe care le-ar primi la băncile cu probleme către ESM, mașinăria de bailout a zonei euro, după ce acestui fond I se va permite să recapitalizeze direct băncile.

Analiștii și lideri financiari ai Europei au avertizat că un eșec în a salva Cipru ar putea duce chiar la destrămarea zonei euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu