Acțiunile a trei SIF-uri și titlurile FP au ridicat rulajul bursei aproape de 100 milioane lei

Știrea a fost publicată vineri, 8 martie 2013, 20:44 în categoria

Acţiunile a trei SIF-uri şi titlurile FP au ridicat rulajul bursei aproape de 100 milioane lei Bursa a crescut cu 0,42%, într-o piață unde rulajul a urcat la 98,7 milioane lei, datorită unor deal-uri cu 5,25% din titlurile SIF Moldova, tranzacții mai mari decât de obicei cu acțiuni SIF Banat-Crișana și SIF Oltenia, precum și unor transferuri cu acțiuni Fondului Proprietatea.

Piața a fost pe creștere ușoară încă din primele minute, iar atenția investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva acțiuni, printre care SIF-urile și Fondul Proprietatea. Rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acțiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate.

"Fiind o piață de frontieră, cu o serie de factori de risc care se pot intensifica oricând, investitorii sunt axați doar pe astfel de acțiuni, de regulă lichide. Un alt factor care a susținut interesul investitorilor pentru aceste companii, în special pentru SIF-uri, constă în așteptările cu privire la politica de dividende. În cazul strict al Fondului Proprietatea, au fost și o serie de aspecte de natură juridică ce au frânat/limitat cumpărările. Odată cu deciziile recente ale Tribunalului București aceste aspecte s-au temperat, determinând accelerarea rulajelor acțiunilor FP", a declarat pentru MEDIAFAX Andrei Rădulescu, analist la SSIF Broker.

Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 98,7 milioane lei (22,7 milioane euro), valoare de peste trei ori mai mare decât rulajul de joi, de 30,8 milioane lei (7 milioane euro).

Peste 44% din lichiditatea pieței au fost asigurate de cinci deal-uri cu 5,25% din acțiunile SIF Moldova, în valoare cumulată de 43,6 milioane lei (10 milioane euro). Încă 46% au reprezentat tranzacții cu titlurile Fondului Proprietatea (27,3 milioane lei, din care un deal de 12,6 milioane lei) și SIF Oltenia (11,5 milioane lei, din care două deal-uri de 5,2 milioane lei) și SIF Banat-Crișana (6,5 milioane lei, din care un deal cu 6,2 milioane lei).

Cel mai mare pachet de acțiuni SIF Moldova, reprezentând 4,91% din capitalul social, a fost transferat pentru 39,5 milioane lei (9 milioane euro).

Cei mai mulți brokeri cred că deal-ul reprezintă o ultimă shimbare de pachete de acțiuni înainte de AGA din 4/5 aprilie, când acționarii urmează printre altele să aleagă un nou Consiliu de Administrație, să stabilească dividendele care vor fi distribuite de societate și să dezbată un program de răscumpărare a maxim 10% din acțiunile SIF.

Vineri a fost ultima zi în care investitorii mai puteau cumpăra acțiuni pentru a participa sau pentru a-și crește voturile în AGA.

Totodată, brokerii cred că volumele mai ridicate pe celelalte două SIF-uri ar fi și ele determinate de interesul investitorilor pentru AGA la cele două societăți de investiții financiare.

La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a fost în creștere cu 0,54%, iar indicele BET-XT s-a plasat cu 0,55% peste ziua precedentă. BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

În același timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,69%.

Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF și al titlurilor Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,05%, în timp ce indicele BET-NG, al acțiunilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,22%.

Acțiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 2,02% și au ajuns la prețul de 0,6325 lei. O cotație mai ridicată a fost atinsă în 3 februarie 2011, când acțiunile au încheiat ziua la 0,635 lei.

"Cred că acțiunea Fondul Proprietatea are în continuare spațiu de creștere, iar străinii vor continua să intre la cumpărare pe termen mediu. Treptat, problemele juridice se vor rezolva, iar statul va trebui să listeze companiile pe care le controlează, mă refer în principal la Romgaz, IPO-ul fiind prevăzut pentru acest an. Nu în ultimul rând, FP urmează să deruleze un program de răscumpărare de acțiuni. Eu cred că ar putea depăși lejer maximele istorice dacă sentimentul din piețele externe se va menține favorabil pe termen scurt", a afirmat analistul de la SSIF Broker.

Pe piața Rasdaq, investitorii au transferat acțiuni de 456.000 de lei, valoare cu 71% peste rulajul de joi, de 266.000 de lei.

"O continuare a rally-ului pe piețele externe este dependentă de semnale clare pozitive cu privire la investițiile în economia reală. Pe de altă parte, se mențin factori de risc pe mapamond, a căror intensificare ar putea determina rapid inversarea tendinței ascendente. În primul rând, sunt riscuri din sfera policy-mix-ului în Statele Unite (este clar că Fed este pregătită să demareze oricând procesul de normalizare a politicii monetare). În al doilea rând, riscuri care țin de discrepanța între ceea ce se semnează la Bruxelles și ceea ce se implementează în majoritatea țărilor europene. Nu în ultimul rând, riscuri din sfera economiilor emergente. De asemenea, pe plan intern sunt o serie de riscuri, precum persistența blocajului economico-financiar, deteriorarea potențialului economic, rambursarea împrumutului extern. Practic, economia continuă să funcționeze pe «terenuri aride» dacă este să folosim expresia guvernatorului BNR", a mai spus Rădulescu.

La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 1,4%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu