Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, este noul proprietar al City Insurance

Știrea a fost publicată luni, 4 martie 2013, 03:50 în categoria

Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, este noul proprietar al City Insurance Dan Odobescu (

foto

), cumnatul fostului premier Adrian Năstase și fost șef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa) între 2004 și 2006, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurător de talie medie pe piața locală.

Odobescu a preluat compania prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată (SRL), cu afaceri de numai 5.400 de lei în 2011. Societatea respectivă, Vivendi International SRL, deține 85,2% din capitalul social al City Insurance, restul acțiunilor revenind unui număr de 7 persoane fizice și 51 de persoane juridice, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Odobescu, 59 de ani, deține 95% din companie. De formație avocat, Odobescu a fost până în 1989 consultant juridic și de afaceri pentru companii de asigurări din Germania și alte țări din Europa de Vest. El a mai deținut o companie locală de asigurări între 1993 și 2001, Charisma Entreprises, pe care a vândut-o grecilor de la Alpha Insurance.

Odobescu este cumnatul fostului premier Adrian Nastase (soția sa Rodica Odobescu, fost director general al Tarom, este sora Danei Năstase). City Insurance, o companie specializată pe nișa asigurărilor de călătorie, a fost înființată în 1998 și are afaceri anuale de circa 300 milioane de lei. Cea mai mare parte a businessului companiei se derulează pe piața italiană, unde subscrie pe baza pașaportului european privind libera circulație a serviciilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Dumitrache

0 comments :

Trimiteți un comentariu