Ciuntești un munte și escavezi 5 milioane de metri cubi de rocă. Trântești un colos industrial, și angajezi mii de muncitori care să lucreze pentru el. Investiție de un miliard de dolari și...zero rezultate. Așa se prezintă cel mai mare eșec al Epocii de Aur - Termocentrala Anina, locul unde soții Ceaușescu visau să scoată curent din piatră seacă. După aproape două decenii de împotmoliri, urmările se traduc în drame sociale.Mii de oameni au fost aduși aici din toată țara în ceea ce avea să fie cel mai mare eșec comunist. Contruirea mastodontului a început în 1976. Contructori din toată țara veneau aici să aducă un vibrant omagiu strălucitului arhitect al patriei, Nicolae Ceaușescu care anunță construcții epocale. La fel de epocal avea să fie acest eșec. În 1988 a fost închis, după 8400 de ore de funcționare chinuită. Comuniștii și-au dorit să ardă PIATRA și să scoată energie electrică. Ideea li s-a părut atât de genială încat plănuiau să o exporte peste graniță și să facă bani. Au pornit la drum fără multe studii prealabile și au aprobat investiții uriașe fără să iși pună prea multe întrebări despre reușita proiectului care s-a dovedit în cele din urmă un eșec total.
În 1973, inginerul Romeo Zbarcea lucra la Institutul de Proiectări Energetice București și a fost detașat în Caraș, să contureze viitoarea ctitorie. Azi, la 86 de ani, iși aduce aminte bine cum a avut loc nașterea Termocentralei. "Ideea a venit de sus. S-a descoperit acest zăcământ de șist bituminos, și din momentul acela au început cerințele. S-a cerut de la început să se facă 3 grupuri, de 330 Megawați.
Și de aici au început și pretențiile."
Ministrul român al Energiei de la acea vreme, Nicolae Mănescu, susține că Zona Carașului nu a fost aleasă întâmplător. "Geologii știau că există aici niște șisturi, aceste șisturi nu erau însă studiate din punct de vedere ale caracteristicilor de producere a energiei electrice."
Șisturile bituminoase sunt roci dure, prin care în urma cu sute de milioane de ani a trecut petrol. Teoretic, prin macinarea și arderea lor în amestec cu cărbune, păcură ori gaz, poate fi obținută energie electrică. Era o premieră pentru România și o provocare.
Întâiul arhitect ar țării avea nevoie de o reconfirmare a valorii lui creatoare.
Avea un zăcământ, ce era de făcut cu el? Și ca niciodată până atunci, Comitetul Central era dispus să se avânte într-o risipă uriașă de bani, pe un teren necunoscut. Dacă alții puteau, de ce n-ar fi putut și soții Ceaușescu din a căror inspirată gândire, geografia României contemporane s-a înnobilat cu ample și epocale construcții, titra presa vremii care însă ne-au costat vreo 9 miliarde de lei la vremea aceea - aproape jumătate din investiția făcută la Casa Poporului.
În 1971 soții Ceaușescu ajung în Statele Unite. Au văzut acolo un proiect similar. Serviciile secrete, oamenii lui Pacepa, ar fi venit cu informații extrem de prețioase, dar nu complete. La un an după vizita în America, soții Ceaușescu ajung și în China. Au aflat ca poporul chinez deține zăcăminte uriașe de șisturi bituminoase pe o insulă, dar nu aveau tehnologia cu care să le valorifice. Au americanii și vor chinezii, deci suntem interesați, iși spuneau cei din fruntea țării. Elena Ceaușescu, în calitate de sefș a Institutului de Cercetare, își dorea ca România să vânda în Orient metoda de producere de energie din șisturi.
Citiți
reportajul integral despre eșecul de la Anina în secțiunea Ziarul de Duminică.
0 comments :
Trimiteți un comentariu