Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, ia în considerare formarea unui nou guvern tehnocrat pentru a pune capăt incertitudinii politice și pentru a calma piețele, în condițiile în care principalele partide ale țării nu au reușit să ajungă la un acord după alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii trecute, scrie publicația britanică The Telegraph.Oficialii italieni au spus că guvernatorul băncii centrale a Italiei, Ignazio Visco, este principalul candidat pentru funcția de premier, cu toate că numirea unui nou premier tehnocrat după plecarea lui Mario Monti ar putea fi văzut ca un truc elitist. Însă este incert dacă democrații din camera deputaților vor sprijini această idee.
Celelalte două nume vehiculate pentru conducerea unui nou guvern sunt Giuliano Amato, fost premier de centru-dreapta, și Matteo Renzi, primarul democrat al orașului Florența, notează Financial Times.
Un nou guvern tehnocrat ar avea aceeași soartă ca acela al lui Monti. Aproximativ 57% din alegători au votat grupările politice care au promis că nu vor implementa măsurile de austeritate impuse de UE și la care s-a angajat Monti.
Stefano Fassina, economistul-șef al Partidului Democrat, a declarat că partidul său se opune vehement formării unui guvern tehnocrat, insistând că rezultatele alegerilor trebuie respectate. El a atras atenția că 90% din populația țării a respins agenda lui Mario Monti și a avertizat că ar fi o greșeală încercarea de a forța implementarea acelorași măsuri pentru a doua oară.
Actorul de comedie și bloggerul italian Beppe Grillo a declarat din nou că va „dărâma vechiul sistem“ și a respins posibilitatea formării unui guvern tehnocrat.
„Repet pentru a nu știu câta oară, Mișcarea de 5 Stele nu va sprijini niciun guvern“, a spus Grillo, care nu poate intra în parlament din cauza unei condamnări pentru omucidere într-un accident rutier din 1981.
El a susținut din nou că va organiza un referendum pe internet privind viitorul țării în zona euro și a promis că va răscumpăra obligațiunile italiene de 600 miliarde euro deținute de străini dacă formațiunea sa politică câștigă puterea.
Mișcarea de 5 Stele a obținut 25% din voturi la alegerile din 24-25 februarie, ajungând astfel cel mai puternic partid din Italia.
0 comments :
Trimiteți un comentariu