BRD și Swiss Capital vor intermedia listarea Complexului Energetic Oltenia

Știrea a fost publicată luni, 29 aprilie 2013, 12:32 în categoria

BRD şi Swiss Capital vor intermedia listarea Complexului Energetic Oltenia Asocierea dintre BRD - Groupe Société Générale și Swiss Capital va intermedia oferta publică primară de vânzare pe bursă a unui pachet de 12% din capitalul producătorului de energie Complexul Energetic Oltenia. Consorțiul, singurul ofertant pentru derularea operațiunii, a fost selectat joi de Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Complexului Energetic Oltenia.

Privatizarea Complexului Energetic Oltenia se va face prin majorarea capitalului cu 15,29% și admiterea la tranzacționare a titlurilor, prin emisiune de acțiuni, potrivit Ministerului Economiei. Din acest pachet, Fondul Proprietatea, acționar minoritar al producătorului de energie, va avea dreptul să subscrie 3,29%, pentru menținerea participației.

Complexul Energetic Oltenia are un capital social de 1,27 mld. lei. Statul deține prin Ministerul Economiei 77,17% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea deține 21,53% din titluri. Producătorul de energie a fost înființat anul trecut prin fuziunea complexurilor energetice Craiova, Rovinari și Turceni și a Societății Naționale a Lignitului Oltenia. Guvernul a convenit inițial cu Fondul Monetar Internațional să listeze 15% din capitalul Complexului Energetic Oltenia, iar până în luna octombrie a anului în curs să vândă pachetul majoritar de acțiuni către un investitor strategic.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Carol Dan

0 comments :

Trimiteți un comentariu