David Miller, un fost broker la Rochdale Securities, care prin tranzacțiile neautorizate cu acțiuni la Apple, în valoare de un miliard de dolari, a dus la sfârșitul companiei la care lucra, a pledat vinovat în acuzele de fraudă și conspirație, scrie Reuters.Pe 8 iulie, când va fi dată sentința, Miller ar putea primi maximum 25 de ani de închisoare, dar sub incidența unui acord, sentința ar putea fi de doar 5, până la 8 ani.
“Ce s-a întâmplat a fost neobișnuit pentru un familist generos, care a trăit o viață lipsită de abateri de la lege și de la bunele moravuri. Regretă profund ceea ce s-a întâmplat, și daunele aduse celorlalți oameni, inclusiv directorilor și angajaților de la Rochdale ”, a declarat Kenneth Murphy, avocatul lui Miller.
Autoritatea bursieră din S.U.A. (SEC) a intentat luni împotriva lui Miller un proces civil de fraudă. Procurorii spun că Miller a cumpărat 1,6 milioane de acțiuni Apple pe 25 octombrie 2012, ziua în care Apple planifica să raporteze câștigurile pe al treilea trimestru, Miller sperând să profite dacă prețul acțiunilor companiei ar fi crescut.
Acuzatorii susțin însă că Miller a mințit în declarații când a anunțat compania Rochdale că tranzacția era pentru un client care ceruse 1,625 de acțiuni la Apple.
În urma tranzacției reale, care nu a mers conform planului lui Miller, Rochdale a pierdut 5,3 milioane de dolari, compania devenind subcapitalizată, a anunțat SEC.
Procurorii au adăugat că Miller a fraudat și o altă tranzacție de brokeraj, influențând participanții să vândă 500,000 de acțiuni Apple în sperața de a acoperi parțial pierderea de la Rochdale.
SEC susține că în urma acțiunilor lui Miller, Rochdale și-a încetat activitatea, iar anagjații fie au plecat, fie au fost dați afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu